Proiectul de buget al județului Ialomița pentru 2016
Buget Ialomița 2016 – Investiții infrastructura rutieră
„În perioada 2004 – 2015 s-a reușit modernizarea a aproximativ 160 de kilometri de drumuri din cei 520, iar ambițiile în perioada 2016 – 2020 sunt pentru 230 de kilometri de drumuri”, spunea Ștefan Mușoiu.
De exemplu, începând de anul acesta, pe parcursul a doi – trei ani, se are în vedere modernizarea a 86 de kilometri de drumuri județene din fonduri locale, iar din fonduri europene aproximativ 142 de kilometri, într-un termen de până la 4 ani.
Anul acesta se dorește, în principal, finalizarea investițiilor începute anul trecut pentru modernizarea DJ 102H Reviga – Miloșești și DJ 313 Axintele – Horia limită județ Călărași, însumând 25 de kilometri și deschiderea de șantiere pentru cei 86 de kilometri, unde intră
DJ 306B, care face legătura între DN2A și Gheorghe Doja (3 km),
DJ 203 F Grivița (DN2C) – Smirna – Valea Ciorii până în dreptul DN21 A, un drum de 25 km, cu o valoare investițională estimată de 55 milioane lei, pentru care s-au alocat deja 5 milioane lei,
DJ 203 E Căzănești – Cocora (13 km), cu o valoare de 23 milioane lei și pentru care s-au alocat anul acesta 10 milioane lei,
DJ 213 A Mărculești – Bucu (5 km), cu o valoare estimată de 9,3 milioane lei și pentru care s-au alocat 9 milioane lei,
iar pentru elaborarea de studii de fezabilitate, urmând să fie scos la licitație, tronsonul DJ201 – rămas nemodernizat – Buești, Ivănești, Ion Ghica, Ciulnița până la Mărculești (27 km)
și elaborarea SF-ului pentru DJ203 E, porțiunea de drum cuprinsă între Cocora – Colelia (13 km).
În funcție de complexitatea lor, aceste proiecte se vor finalizate în maxim trei ani.
Pe fonduri europene, există proiecte pentru modernizarea a 48 de kilometri, prioritatea fiind DJ302 limită județ Călărași – Drăgoești – Roșiori – Movilița – Dridu – Fierbinți – limită județ Ilfov și Dridu – Jilavele,
DJ 402 limită județ Călărași – Sinești (POR),
de asemenea DJ 201 porțiunea Coșereni – Axintele – Orezu – Bordușelu (43 km),
dar și DJ 306 limită județ Călărași – Albești – Andrășești – Gheorghe Doja – Crunți – intersecția cu DJ 102 H și de la Reviga până la Cocora – limită județ Buzău.
Acestea ar fi investițiile pentru următorii 3 – 4 ani în infrastructura rutieră.
În ceea ce privește investițiile în infrastructura de sănătate, Spitalul Județean de Urgență din Slobozia este principalul obiectiv.
Investiții Spitalul de Urgență Slobozia – vezi pe pagina următoare