Beneficiarii „Clubului de vară” au participat la excursia tematică organizată în județul Galați
Vineri, 24 august 2018, cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Vincențiu, Episcopul Sloboziei și Călărașilor, beneficiarii „Clubului de vară” desfășurat de Protopopiatul Slobozia, dar și 7 copii beneficiari ai Centrului de Consiliere și Sprijin pentru Părinți și Copii al Asociației Socio – Culturale „Matei Basarab” au participat la excursia organizată în județul Galați.
Astfel, după ce a fost rostită rugăciunea de binecuvântarea a călătoriei, grupul, însoțit de părintele protopop Ionuț Butu, a plecat spre Galați. Pentru început s-a vizitat Pădurea Gârboavele și Grădina Zoologică. Apoi, cu toții au aflat noțiuni noi despre satul românesc, despre locuințele, ocupația și uneltele folosite odinioară, vizitând Muzeul Satului moldovenesc.
Excursia a continuat cu o plimbare pe faleză și diverse activități în locul de joacă amenajat pe malul Dunării.
Grupul format din copii, tineri și adulți s-a rugat în Biserica Fortificată Precista, monument istoric. Părintele protopop a rostit împreună cu cei prezenți rugăciunea „Cuvine-se cu adevărat”, îndemnându-i pe fiecare să se roage în tot timpul și în tot locul.
Următorul obiectiv a fost Muzeul „Casa Cuza Vodă”, fosta casă părintească a domnitorului Alexandru Ioan Cuza. Apoi, grupul a aflat informații noi despre istoria românilor de la muzeografii Muzeului de Istorie. Tot în cadrul muzeului, au cunoscut multe dintre obiectele folosite de domnitorul Alexandru Ioan Cuza în activitatea sa, dar și în viața de zi cu zi.
După un popas la McDonald’s, grupul s-a îndreptat spre locurile natale încărcat cu amintiri frumoase, cu informații noi și cu dorința de a participa în continuare la proiectele desfășurate de Biroul de Asistență Socială din cadrul Protopopiatului Slobozia.