Barbuleşti: În direct şi-n reluare, totul despre-nmormântare…
Săptămâna trecută am asistat la un spectacol grotesc petrecut într-o comunitate lăsată prea mult de izbeliște. O comunitate care trăiește după propriile sale reguli și în care noi, ceilalți, nu avem ce căuta decât dacă se întâmplă ceva, iar acel „ceva” ajunge să „răsufle” și să ne afecteze imaginea. O comunitate de care multora le este rușine, dar la care apelează atunci când este „nevoie”. Așadar, în județul care iese în evidență întotdeauna în urma unor evenimente negative, în județul în care ce e bun nu interesează, Bărbuleștiul era vedetă încă din prima zi a anului. Păi, cum altfel decât prin scandal? Două familii de romi, cu mulți membrii, s-au „țigănit” în plină stradă, totul încheindu-se cu moartea unuia dintre ei, împușcat în cap, și rănirea altor patru combatanţi. Un eveniment care nu era de neglijat, nu? Mai ales de către televiziuni care s-au mutat cu purcel și cu cățel în Bărbulești. Timp de câteva zile, ne-am intoxicat de la atâtea știri în direct și în reluare. Jurnalistele trimise pe „câmpul de luptă” transmiteau extaziate de așa un subiect beton, cum romancele își plângeau mortul, pe Beki, Beki Mondialul pentru cunoscuți, cum leșinau ele și se „îndoiau” de durere, cum lălăiau acordurile unor cântece de jale ale lui Ștefan de la Bărbulești pe parcursul priveghiului, dar și cum au găsit de cuviință să-și îngroape mortul, cu multe coroane din flori, musai naturale, muzică, mirese minore îmbrăcate în alb și cu șase cai albi, frumoși, care din păcate pentru jurnaliști nu au mai apărut… Romancele noastre urlau cât le ținea gura lângă sicriu, în timp ce fluturau mâinile spre cer şi se unduiau pe ritmuri de muzică țigănească. „Tradițiile” din moși strămoși ale romilor din Bărbulești, oameni săraci…, simpli…, muncitori… și cu frică doar de consăteni, nicidecum de lege și autorități, erau detaliate așa cum le înțelegeau fătucile plecate din capitală. Nu lipsit de atenție a fost și presupusul criminal al lui Beki, Chelu Dănuţă, zis Dan Bolovan. Jurnaliștii s-au luptat să prindă un cadru cu el. Erau în stare de orice, să încalce orice regulă. Doar așa se remarcă adevărații jurnaliști, nu? Ca niște paparazzi care urmăresc o persoană importantă, au alergat de colo, colo să ia două vorbe și câteva secunde de imagini. În acest cadru apar și „oamenii legii”. Polițiști din toate colțurile județului erau dislocați la Bărbulești, la fel și jandarmi, pentru a găsi arma crimei. După aproape 12 ore de la incident, la Bărbulești se căuta arma cu care a fost împușcat Beki. De parcă nu s-ar cunoaşte că după un astfel de eveniment ei nu lasă nimic la vedere. Cum era de așteptat, nu au găsit-o atunci. Ci câteva ore mai târziu. În puterea nopții, erau sesizați că o armă de vânătoare era aruncată în spatele școlii din localitate.
În aceste zile, în timp ce urmăream cum „neamurili” erau date la televizor, în breaking news, ba din Bărbulești, ba din fața Parchetului, ba de la spital, am avut senzația că sistemul nostru de valori a luat-o razna rău de tot. Aflam de la vedetele din Bărbulești cum se ia taxă de protecție de sute de milioane, cum le-a „omorât mortul”, cum se amenințau sau victimizau, cum cei opt au fost arestați pe nedrept, cum au ajuns victime colaterale în trecerea lor prin zonă și multe alte declarații inteligente. Așa cum au fost, de altfel, şi cele din studiourile de televiziune. Din neștiință, rea voință sau prostie de-a dreptul, toți cei prezenți se lansau în afirmații demne de milă care au ţinut ore întregi. În tot acest timp, un eveniment tragic era ignorat pur şi simplu de aceleaşi televiziuni. Un subofiţer de la ISU Ialomiţa omorâse un tânăr de 21 de ani din Gheorghe Doja şi adusese în stare de comă o fată de 15 ani. Accidentul rutier avusese loc în noaptea de Revelion, când Ionuţ Dumitru George ar fi condus, se pare, cu viteză dar şi băut, autoturismul proprietate personală. Acesta a fugit de la locul faptei, iar după identificare a refuzat recoltarea de probe biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei. Drama acelor familii lovite de soartă nu a interesat pe nimeni. Spectaculosul era la Bărbuleşti, importanţi erau acei oameni cu ajutor social şi maşini luxoase la poartă, care au câştigat şi ei o pâine cinstită prin Franţa sau alte ţări. E drept, oare? Vă puteţi imagina până unde s-a ajuns de se întrerupeau alte ştiri, poate interesante pentru alte categorii de persoane, pentru a intra în direct de la Bărbuleşti? Halal mass-media, halal societate. Dar ce să ne mai mire, când tot la aceleaşi televiziuni, care parcă au instinct de turmă, sunt promovate vedete precum Irinel Columbeanu sau tipa aceea cu nurii cât casa şi un rânjet tânt, Sânziana Buruiană, care vrea să candideze la primăria Bucureştiului? Dacă dăm nas nulităţilor, aşa ne trebuie. În timp ce oameni care au nevoie de ajutor sunt ignoraţi, oameni care au ce spune sunt daţi la o parte. În schimb, atrage circul, atrage ţigăneala. Fie ea din politică sau din viaţa de zi cu zi. Urâtă imagine. Şi ne mai mirăm că străinii ne văd ca pe nişte ciudaţi, ca pe nişte primitivi. Ne mai mirăm, oare, de ce profesioniştii „îşi iau câmpii” şi muncesc pentru străinii care le remarcă şi recompensează inteligenţa? Da, ne mirăm ce salarii au, suntem invidioşi, dar în acelaşi timp mândri. Doar când îi vedem la alţii suntem mândri. Când îi avem aici, la noi în ţară, îi ignorăm, îi luăm în râs, îi umilim cu salarii de mizerie, îi lăsăm la voia sorţii să se descurce cum pot. Şi asta pentru că au avut curajul să iasă din turmă și să gândească altfel. Cine îi pune să gândească? Pentru că în România nu merge aşa. În România nici nu se gândeşte, nici nu se munceşte. România a ajuns ţara tuturor posibilităţilor de a te remarca în alt mod decât prin muncă şi inteligenţă. Te remarci dacă ai bani fără număr, dacă ai un corp de invidiat, dacă faci trafic de persoane, de droguri, dacă omori pe cineva, dacă ai marfă de contrabandă ca să ţii comerţul pe linia de plutire, dacă dai sau pretinzi taxă de protecţie, o ţară în care judecătorii, procurorii, poliţiştii dar şi opinia publică empatizează cu infractorii. O ţară în care ne-am obişnuit ca criminalii şi violatorii să iasă din închisoare mai devreme pentru bună purtare, iar cei care au furat o pâine, de foame, să putrezească acolo. O ţară în care oricine poate să omoare, iar criminalul să fie considerat o victimă, o ţară în care nu se dă doi bani pe viaţa ta de om obişnuit care se chinuie să ducă un trai decent din muncă. Asta este ţara în care trăim cu toţii. Buni sau răi, români sau minorităţi, cu bani sau fără bani, inteligenţi sau nu, la un moment dat toţi suntem puşi în aceeaşi oală, la foc mic, şi amestecaţi periodic de vreo „gospodină” care are „lingura” în mână.