Bărbatul suspectat de viol asupra fiicei sale a fost arestat

catuseTribunalul Ialomiţa a emis sâmbătă, 23 noiembrie, pe numele lui FULGEANU GEORGICĂ, de 33 de ani, din comuna Munteni Buzău, mandat de arestare preventivă pentru o perioadă de 29 de zile.

Bărbatul a fost încarcerat în Centrul de Reţinere şi Arestare Preventivă al inspectoratului, fiind cercetat pentru comiterea infracţiunilor de  tentativă de viol şi tentativă de incest. Acesta este suspectat că în cursul lunii noiembrie a.c., ar fi agresat-o sexual pe fiica sa în vârstă de 3 ani.

Parchetul de pe lângă Tribunalul Ialomita împreună cu ofiţeri din cadrul Inspectoratului Judeţean de Poliţie – Serviciul de Investigaţii Criminale, au dispus la data de  22.11.2013, reţinerea pentru 24 de ore a învinuitului FULGEANU GEORGICĂ şi punerea în mişcare a acţiunii penale pentru săvârşirea infracţiunilor de tentativă de viol  şi incest.

Inculpatul a fost prezentat instanţei de judecată cu propunere de arestare preventivă pentru o perioadă de 29 de zile, iar magistraţii Tribunalului Ialomiţa au dispus, la data de 23.11.2013, arestarea preventivă a acestuia.

Probatoriul administrat în cauză până la acest moment al urmăririi penale a relevat următoarea situaţie de fapt:

La data de 7.11.2013 numita M.L.C. s-a prezentat la Spitalul Judeţean de Urgenţă Slobozia, împreună cu fiica sa minoră. În urma examinării minorei, cadrele medicale au îndrumat-o să meargă la poliţie, existând suspiciuni că aceasta din urmă a fost agresată sexual. Fiind examinată medico-legal, suspiciunile de agresiune sexuală s-au confirmat, din primele investigaţii rezultând indicii temeinice că autorul faptei este numitul Fulgeanu Georgică, tatăl minorei.

Facem precizarea că punerea in mişcare a acţiunii penale reprezintă o etapă in cadrul procesului penal, care, alături de măsurile procesuale reglementate ca atare de Codul de Procedură Penală, constituie activităţi procesuale care nu pot, în nicio situaţie, să înfrângă principiul prezumţiei legale de nevinovăţie.

Poliţiştii au sesizat Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Ialomiţa în vederea consilierii psihologice a victimei şi demararea unei anchete.

Citește și  –  Ialomița: Abuzată sexual, la numai trei ani, chiar de tatăl ei?