Bărbat trimis în judecată după ce și-a omorât vărul cu o furcă și l-a aruncat în fântână

Procurori ai Secţiei de urmărire penală şi criminalistică din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie au finalizat cercetările şi au dispus trimiterea în judecată, în stare de arest preventiv, a inculpatului SERGHI AUREL sub aspectul săvârşirii infracţiunii de omor deosebit de grav.

fantanaÎn seara de 08.09.2013, în timp ce se afla în curtea locuinţei victimei V.A., pe fondul unui conflict spontan şi al consumului de băuturi alcoolice, inculpatul Serghi Aurel i-a aplicat acesteia mai multe lovituri, iniţial cu palmele şi pumnii, iar ulterior cu furca pe care o avea aşezată pe bicicletă (în momentul în care victima a încercat să fugă spre grădina locuinţei).

Apoi, inculpatul a înfăşurat capul victimei cu o bucată de material textil găsită în curte, legând-o în zona gâtului cu o basma de culoare neagră, după care a târât victima şi a aruncat-o în fântâna situată în grădina locuinţei.

Raportul medico-legal de necropsie întocmit în cauză a concluzionat că moartea victimei a fost violentă şi s-a datorat hemoragiei, contuziei şi dilacerării meningo-cerebrale survenite în urma unui traumatism cranio-cerebral.

Reamintim faptul că inculpatul a fost arestat în cauză la data de 10.09.2013. Inculpatul (condamnat anterior pentru acelaşi gen de fapte) s-a autodenunţat, conducând anchetatorii la locul unde a ascuns cadavrul.

Dosarul a fost înaintat, spre competentă soluţionare, Tribunalului Ialomiţa.

Precizăm că această etapă a procesului penal reprezintă, conform Codului de procedură penală, finalizarea anchetei penale și trimiterea rechizitoriului la instanță, spre judecare, situație care nu poate în niciun fel să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție.