Bărbat din municipiul Slobozia, reținut pentru proxenetism
Polițiștii Serviciului de Investigații Criminale au reținut un bărbat de 35 de ani, din municipiul Slobozia, bănuit de comiterea infracțiunii de proxenetism.
În fapt, polițiștii de investigații criminale au stabilit că, în perioada 06.09.2021 – 09.08.2022, bărbatul de 35 de ani ar fi determinat o tânără de 32 de ani, din municipiul Slobozia, la practicarea prostituției, i-ar fi înlesnit această activitate pe teritoriul Elveției și ar fi obținut foloase patrimoniale în valoare de aproximativ 9.500 de euro.
Astăzi, 05 aprilie a.c., a fost efectuată o percheziție domiciliară la locuința persoanei bănuite, de unde au fost ridicate mai multe mijloace materiale de probă.
Polițiștii au dispus față de bărbatul de 35 de ani măsura reținerii pe o perioadă de 24 de ore, acesta fiind introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al inspectoratului.
Cercetările sunt continuate pentru documentarea întregii activităţi infracţionale sub supravegherea Parchetului de pe lângă Tribunalul Ialomița.