Avocatul Poporului (BT Slobozia): Demersuri către autorități în 152 de cazuri constituite ca urmare a sesizării din oficiu
În anul 2023, Biroul Teritorial Slobozia al instituției Avocatul Poporului a efectuat demersuri către autorități în 152 de cazuri constituite ca urmare a sesizării din oficiu. Unele situații care au făcut obiectul acestor dosare au fost constatate în mod direct de către reprezentanții instituției, iar altele au fost semnalate în mass-media și au vizat cele 5 județe din aria de competență a Biroului: Ialomița, Ilfov, Călărași, Giurgiu și Teleorman.
De asemenea, Biroul Teritorial Slobozia a soluționat 35 de petiții transmise de către cetățeni, fiind efectuate demersuri scrise la autoritățile locale sau naționale.
Reprezentanții Biroului Teritorial Slobozia al Avocatului Poporului au acordat 96 de audiențe, au preluat 78 de apeluri telefonice prin serviciul dispecerat și au efectuat o anchetă. În vederea remedierii deficiențelor constatate au fost formulate 2 recomandări către autorități.
O parte semnificativă a activității a vizat respectarea și aplicarea drepturilor copilului, astfel că reprezentantul Avocatului Copilului din cadrul Biroului Teritorial Slobozia a inițiat demersuri în 80 de dosare privitoare la situația unor minori aflați în mediul familial, instituțional sau școlar.
Despre instituția Avocatul Poporului
Instituția Avocatul Poporului este o autoritate publică autonomă și independentă față de orice altă autoritate publică din România și are drept scop apărarea drepturilor şi libertăţilor persoanelor fizice în raporturile acestora cu autorităţile publice.
Nu fac obiectul activității instituţiei Avocatul Poporului petiţiile privind actele emise de Camera Deputaţilor, de Senat sau de Parlament, actele şi faptele deputaţilor şi senatorilor, ale Preşedintelui României, ale Curţii Constituţionale, ale preşedintelui Consiliului Legislativ, ale autorităţii judecătoreşti, precum şi ale Guvernului, cu excepţia legilor şi ordonanţelor.
Ce situații pot fi semnalate instituției Avocatul Poporului?
Petițiile reținute spre soluționare se referă la relația dintre cetățean și autoritățile locale, județene sau naționale, și pot viza, cu titlu exemplificativ:
- lipsa unui răspuns pentru o cerere adresată autorităților;
- drepturile persoanelor cu handicap;
- drepturile copilului;
- situațiile de abuz, neglijare, exploatare sau orice altă formă de violență asupra copilului, indiferent de mediul în care se află minorul;
- dreptul la muncă și protecția socială a muncii;
- drepturile persoanelor private de libertate;
- dreptul de proprietate privată;
- dreptul la ocrotirea sănătății;
- taxele, impozitele, scutirile fiscale;
- acordarea prestațiilor sociale, alocațiilor, indemnizațiilor, burselor școlare etc.
Exemple de cazuri relevante pot fi consultate pe site-ul instituției avp.ro la secțiunile „Domenii de activitate” și „Birouri teritoriale” – Activitate.
Modalități de contact
Cetățenii se pot adresa Biroului Teritorial Slobozia al Avocatului Poporului prin poștă (municipiul Slobozia, str. Episcopiei nr. 1, județul Ialomița) sau prin e‑mail pe adresa [email protected]. Persoanele interesate pot depune petiții și în cadrul audiențelor acordate la sediul din municipiul Slobozia: luni și miercuri, în intervalul orar 10.00-14.00, iar marți și joi, în intervalul orar 12.00-16.00. Petițiile adresate instituției Avocatul Poporului sunt scutite de taxe.
Informații suplimentare pot fi obținute la numărul de telefon 0243.233.200 (Biroul Teritorial Slobozia al instituției Avocatul Poporului) sau pe site-ul avp.ro.