Au trecut și alegerile locale. Mulți s-au înghesuit la funcții, puțini au rămas.  Unii s-au aflat pe acolo pentru că e democrație și nimeni nu-i împiedică, alții pentru că vor să facă ceva pentru comunitatea în care trăiesc, o altă categorie de persoane a fost „umplutură” pe listele vreunui partid  „no name”,  iar în ultimă instanță, și cea mai plauzibilă, din interese pe care le știm cu toții.  Dar de ce aceste alegeri sunt atât de importante pentru candidații care se luptă pe „viață și pe moarte”, în condițiile în care, să luăm, de exemplu, funcția de primar, când ajung pe acel scaun, toți se plâng? Dacă pe parcursul mandatului ai ocazia sau neșansa de a discuta cu un primar, vei afla că această funcție este una foarte grea, cu multe responsabilități, că oricând poate da cu subsemnatul pentru o greșeală, a lui sau a altora, și, poate cel mai important lucru, salariul este josnic raportat la cât îndură. Mai că îți vine să bagi mâna în buzunar și să-l ajuți pe sărmanul primar oropsit. Și atunci, ce-i „mână” în luptă? Pe unii pur și simplu politica, pe alții, puterea ei. Politica, pentru că e-n tot și-n toate și nu ești cineva dacă nu ai un carnet de partid, iar puterea, pentru că ea ajunge să te corupă și să îți producă dependență. Și îți place. Altfel nu am înțelege de ce unii, din patru în patru ani, candidează pentru această funcție, ajungând să confunde primăria cu propria ogradă. Nu-i de colo să fi primar, consilier local sau județean, nu? Pentru că iei parte la luarea unor decizii ce privesc destinele oamenilor din acea comunitate, dar cel mai important, destinația viitoarelor voturi. Pentru că faci parte din acest mecanism și, cine știe? Această categorie de candidați dependenți are și o altă față. Aceea a eternilor candidați pierzători și a celor care nu pot să-și recunoască înfrângerea. Își doresc această putere cu ardoare. Visează la asta, uneltesc, creează scenarii, se pregătesc pentru fiecare scrutin, dar, în ciuda eforturilor, de fiecare dată obțin același rezultat rușinos. Dar nu se lasă. Cam așa s-a întâmplat și la aceste alegeri. Mulți s-au înscris pe liste din inerție. Ori pentru că sunt încă ce sunt și își mai doresc, ori pentru că au fost odată și mai vor să fie, ori nu au fost niciodată iar încercarea moarte n-are.

Astfel că, în cele 66 de localități din Ialomița, 260 de candidați au vrut să ocupe scaunul de primar, peste 4.000 au existat la consilieri locali, peste 220 pentru consilieri județeni și șase, în final, pentru președinția Consiliului Județean.

O luptă acerbă, având în vedere faptul că alegerile s-au desfășurat într-un singur tur. Am întâlnit, de exemplu, în câteva comune, pentru mulți dintre noi lipsite de importanță, câte șase, șapte candidați. Asta nu ar fi o anormalitate, însă, din nou întreb. Totuși, ce-i mână în luptă? Pentru că în această așa zisă competiție electorală au fost utilizate toate armele posibile, deși aparent inerția părea să fie cuvântul de ordine. Multe dintre acțiunile desfășurate de candidați dădeau impresia de deja vu. Afișe peste tot, bannere, apariții la radio și tv, în ziare, mii de fițuici în cutiile poștale, discuții cu alegătorii și cam atât. Nimic despre dezbateri, nimic despre idei, nimic despre posibilitățile de realizare. Fiecare a fost, cum se spune, „pe barba lui”, și tot așa a pierdut sau a câștigat.  În ziua alegerilor, tensiunea a atins apogeul.  Nu însă și pentru cei trei candidați din localitățile Gheorghe Lazăr, Ciocârlia și Sărățeni care au avut postul de primar asigurat, fiind singurii înscriși în cursa electorală. Vremea deosebit de călduroasă din acele zile, după ploile care parcă nu se mai sfârșeau, a înfierbântat mințile multor candidați, dar și ale echipelor de campanie. Au început contrările, lipirile și dezlipirile de afișe, acuzele, urmăririle, împărțirea de materiale pro sau contra vreunui candidat, dar și încercările de convingere a electoratului prin oferirea de bani sau bunuri…

Astfel că procesul electoral în județul Ialomița a început cu incidente, poliţiştii dispunând măsura reţinerii, pentru 24 de ore, pe bază de ordonanţă, faţă de trei persoane, cercetate pentru comiterea infracţiunii de mită electorală, unul dintre ei fiind chiar candidatul liberalilor la primăria Movilița.

De asemenea, au mai fost sesizate nereguli la Țăndărei și Mihail Kogălniceanu, după ce s-au descoperit mai multe buletine de vot incomplete, fără pagina din mijloc, dar și la Slobozia și  Slobozia Nouă unde au fost prinse două persoane care își fotografiaseră votul. În total, au existat 53 de sesizări privind diverse incidente electorale.

Un incident, însă, sesizat la BEJ a ieșit din tiparele obișnuite. Candidatul API, Petru Mădălin Teculescu, a reclamat că o jurnalistă – candidat pe listele de consilieri ai Partidului Ecologist Român-, l-a denigrat în public în urma împrăștierii de informații false, potrivit cărora acesta ar fi fost „arestat” în cartierul Bora pentru dare de mită electorală. Fostul prefect Mădălin Teculescu a înaintat și o plângere penală pe numele jurnalistei P.M. Ca urmare, în după amiaza acelei zile, mai mulți reprezentanți ai presei locale care au primit o astfel de informație și au sunat pentru a o verifica, ori la purtătorul de cuvânt, ori la candidatul API, au fost nevoiți să dea cu subsemnatul la poliție. S-a creat, astfel, o adevărată isterie.

Așadar, la aceste alegeri mici, miza a fost mare. Poate prea mare. În urma lor s-au legat și stricat prietenii, unii s-au bucurat sau au plâns, câștigând sau pierzând „la mustață”, în urma lor am rămas noi. Noi, cei 240.000, denumiți alegători o dată la patru ani. Noi, aceiași oameni pentru care fiecare zi  pare la fel, fie că ne ducem la muncă, fie că încercăm să găsim un loc de muncă. Pentru noi, zbaterile sunt altele.