livrari la domiciliu apa de masa la domiciliu slobozia

Atenționare meteo – Cod Galben de vreme rea. Ploi torențiale, vijelii, frecvente descărcări electrice

De duminică, 3 mai, ora 12:00, intră în vigoare o atenționare meteorologică Cod Galben, valabilă până luni, 4 mai, ora 22:00

Fenomene vizate: manifestări de instabilitate atmosferică temporar accentuată, ploi însemnate cantitativ

În Muntenia, Moldova și local în Transilvania, Oltenia și Dobrogea vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată, ce se va manifesta prin averse ce vor avea și caracter torențial, iar în intervale scurte de timp sau prin acumulare se vor înregistra cantități de apă ce vor depăși local 25…30 l/mp și pe arii restrânse, mai ales în Muntenia și în zona de munte, 40…60 l/mp.

Vor fi frecvente descărcări electrice, intensificări ale vântului cu viteze, în general, de 60…70 km/h, vijelii și, izolat, grindină.

Notă: Astfel de fenomene se vor semnala și în restul teritoriului, dar pe arii mai restrânse.

În funcţie de evoluţia şi intensitatea fenomenelor meteorologice, Administraţia Naţională de Meteorologie va actualiza prezentul mesaj prin avertizări de vreme severă imediată.

ANM