Atenție la escroci! A pus bijuteriile într-un șervețel și a așteptat 30 de minute…

Deşi în nenumărate rânduri poliţia a atras atenţia cu privire la modurile de operare folosite de escroci, fapt ce ar fi trebuit să pună în gardă cetăţenii, există încă situaţii în care inventivitatea infractorilor, dar şi dorinţa de îmbogăţire rapidă manifestată de unii cetăţeni, continuă să facă victime.

O persoană de 46 de ani, din municipiul Slobozia a sesizat poliţia că a fost victima unei infracţiuni de înşelăciune. Victima a fost abordată de o femeie care a spus că o poate ajuta să se însănătoşească.

Fapta a fost sesizată Poliţiei Municipiului Slobozia, ieri, 04 august., în jurul orei 15.00, de către o femeie în vârstă de 46 de ani, din localitate.

Victima a relatat anchetatorilor că în timp ce se deplasa pe bulevardul Matei Basarab, din municipiul Slobozia, a fost abordată de o persoană de sex feminin, care a intrat în vorbă cu ea, şi sub pretextul că ştie că este bolnavă şi că o poate ajuta să se vindece, i-a sustras bijuterii din aur.

Persoana bănuită i-a cerut părţii vătămate să scoată bijuteriile pe care le purta pentru a le pune într-un şerveţel, înfăşurându-le ulterior într-o cârpă. Persoana necunoscută a legat apoi cârpa de tricoul reclamantei şi i-a spus acesteia să-l desfacă după 30 de minute, pentru ca rugăciunile să aibă efect.

Profitând de neatenţia şi naivitatea victimei, femeia, fără a fi observată a sustras bijuteriile în valoare de 550 de lei şi le-a înlocuit cu şerveţele şi o monedă.

Potrivit părţii vătămate, persoana necunoscută are următoarele semnalmente:

femeie, 45 – 50 de ani, înălţime circa 1,68, solidă, faţă rotundă, ten închis, păr negru, drept prins în coadă, îmbrăcată cu un tricou verde şi fustă de culoare închisă.

Sub pretextul că „le va fi ghicit viitorul” au fost înşelate şi două tinere de 15, respectiv 20 de ani, ambele din municipiul Slobozia, în cursul lunilor iunie şi iulie 2014, acestora fiindu-le sustrase prin aceeaşi metodă, bijuterii în valoare totală de 4.500 de lei.

Poliţiştii au întocmit în cele trei cauze dosare penale privind săvârşirea infracţiunii de „înşelăciune” şi se continuă cercetările în vederea identificării persoanelor bănuite.

Pentru a nu deveni victima unei astfel de infracţiuni, poliţiştii recomandă cetăţenilor să refuze orice persoană necunoscută care le solicită, sub diferite pretexte, sume de bani sau bunuri, chiar dacă le lasă impresia că sunt persoane de încredere. 

  • În cazul în care sunt abordaţi de astfel de persoane, recomandăm cetăţenilor să reţină semnalmentele acestora, obiectele de îmbrăcăminte, eventual marca şi numărul de înmatriculare al autoturismului cu care aceştia se deplasează.
  • Nu în ultimul rând, îi sfătuim să apeleze de îndată numărul de urgenţă 112 şi să aducă la cunoştinţa Poliţiei orice tentativă de înşelăciune, indiferent de modul de operare sau dacă recunosc persona descrisă de victimă.

Comunicat de presă: IPJ Ialomița