Atenţie la bancnotele contrafăcute!

În vederea evitării situaţiilor neplăcute, rugăm cetăţenii să respecte următoarele reguli minime de siguranţă atunci când utilizează valori monetare:

[arrowlist]

  • Atenţie la cei care încearcă în grabă, în zonele aglomerate, să perfecteze cu dumneavoastră un schimb valutar sau o vânzare. Ulterior puteţi descoperi că banii primiţi la schimb sau ca rest nu conţin toate elementele de siguranţă ale unei bancnote originale.
  • Când mergeţi la cumpărături, priviţi cu atenţie bancnotele pe care le primiţi ca rest.
  • Nu vă hazardaţi în a face schimburi valutare la colţul străzii sau în locuri aglomerate.
  • Verificaţi cu răbdare bancnotele pe care le primiţi şi dacă aveţi dubii în privinţa unora dintre acestea, verificaţi-le la cea mai apropiată bancă sau casă de schimb valutar.
  • Verificaţi bancnotele să nu aibă înscrise două serii diferite.
  • Dacă aveţi suspiciunea ca deţineţi o bancnotă falsă, nu încercaţi să o plasaţi mai departe. Atunci veţi intra în categoria infractorilor care pun în circulaţie valori falsificate.
  • Nu încercaţi să confecţionaţi, să falsificaţi şi să deţineţi instrumente sau materiale cu scopul de a servi la falsificarea bancnotelor, falsurilor sau altor titluri.
  • Nu încercaţi să faceţi farse cu falsuri produse la imprimante performante. Nu veţi avea scuză dacă victima reclamă în drept că a fost înşelată.
  • Reţineţi fizionomia, semnalmentele, accentul, dialectul, precum şi mijlocul de transport cu care se deplasează persoana care v-a plasat bancnote false (număr de înmatriculare, culoarea maşinii, marca, etc).
  • Legislaţia pedepseşte atât deţinerea şi punerea în circulaţie a bancnotelor false cât şi deţinerea lor în vederea punerii în circulaţie.

[/arrowlist]

bani bancnote valutaReamintim de asemenea obligaţiile băncilor şi comercianţilor cu privire la reţinerea contrafacerilor:

Bancnota asupra căreia există suspiciuni de a fi contrafăcută, trebuie predată autorităţilor competente.

Comerciantul sau casierul bancar trebuie să dea clientului o chitanţă pentru reţinerea bancnotei.

Cum puteţi detecta o bancnotă contrafăcută:

Indiferent de numărul şi calitatea contrafacerilor prin fotocopiere, considerat dintre cele mai performante, o fotocopiere se deosebeşte de original prin mai multe elemente, cele mai frecvent realizate fiind următoarele:
[arrowlist]

  • a) hârtia. Bancnota autentica este tiparită pe hârtie 100% specială, cu elemente specifice, intrinseci, de siguranţă. Falsul este tipărit pe o hârtie obişnuită, care este uşor de detectat cu razele ultraviolete intrucât lipsesc fluorescenţa şi elementele anticopiatoare.
  • b) firul de siguranţă este elementul din structura hârtiei şi, ca atare, este imitat printr-o linie desenată, care însă este relativ uşor de detectat.
  • c) filigranul lipseşte complet.
  • d) inconsecvenţa culorii. Culoarea unei copii se realizează prin descompunerea şi recombinarea a patru culori fundamentale. Ca atare, culoarea poate varia în intensitate pe o copie, chiar daca aceasta are cadrul general identic cu originalul.
  • e) “înceţoşarea” imaginilor fine ca în cazul fotocopierii, în cazul contrafacerilor de bancnote, imprimarea poate fi mai puţin precisă în punctele (zonele) foarte fine, sensibile ale originalului. Microtextele şi, în general, microtipăriturile sunt aproape imposibil de reprodus prin fotocopiere.
  • f) prezenţa unui tipar de baleiaj. Acest fapt lasă semne specifice pe copie, o anumită aparenţă de microspaţii regulate în plan orizontal, ca nişte linii, pe bancnotă.

[/arrowlist]