Asistența socială – trecut, prezent, viitor
„ Măsurile de asistență socială ar trebui aplicate mai discret și mai puțin umilitor pentru oameni”
„Asistența socială – trecut, prezent, viitor” a fost tema unei conferințe desfășurate vineri, 28 octombrie, de Agenția Județeană pentru Prestații Sociale, eveniment în cadrul căruia a fost adusă în atenția publică importanța asistenței sociale în România.
Această primă conferință s-a vrut a fi mai mult emoție. Să transmită, să sensibilizeze, iar în final, să conștientizeze opinia publică în privința a ceea ce înseamnă cu adevărat asistența socială, pentru că în ultimul timp mulți confundă asistența socială cu a da gratis ceva, cuiva… De fapt, asistența socială ar trebui să reflecte sprijinul tău, grija ta, oferite altei persoane care are nevoie cu adevărat de tine.
Participanții la conferință au putut afla, însă, pe lângă această dorință de a ajuta un seamăn aflat la nevoie, și despre multe dintre carențele sistemului, despre părțile negative ale activității de asistență socială, dar și despre fondurile acordate fără a se obține și efectul scontat.
Unul dintre cei care au criticat sistemul actual, considerându-l lipsit de direcție, a fost prefectul județului, Mădălin Teculescu. Acesta s-a arătat nemulțumit de faptul că în mediul rural nu există suficiente centre de zi destinate copiilor, dar nici un loc unde copiii să poată găsi sprijin oricând.
„Nu văd în statistici până acum apelat telefonul copilului, nici al copiilor străzii, nici al copilului dispărut. Sunt părțile negative ale activității de asistență socială. Un singur centru de zi funcționează în mediul rural, cu masă, cu tot ce trebuie, pe care l-am înființat, mă refer la cel de la Sf. Gheorghe, plus cel de la Traian. (…) Avem copii bine educați, dar avem și partea de sărăcie și de copii neajutorați, în toate colțurile județului. Nu trebuie să ne ascundem după deget. Sunt nemulțumit de starea asistenței sociale și de cheltuirea banilor fără efect. Cred că este momentul, începând cu această primă conferință, să trecem peste partea de festivism de astăzi, iar de mâine să începem cu adevărat să facem asistență socială și să avem și rezultate care să se materializeze în timp. Trebuie să ne obișnuim cu schimbarea mentalităților noastre ca să ajungem la schimbarea mentalităților în familii, în școli și aici atrag atenția asupra unui aspect prezentat într-o conferință pe tema corupției. Corupția din păcate începe la copii, de la grădiniță. Din momentul în care copilul simte că doamna îl privește mai bine dacă i se dă un mic dar, sau mai știu eu ce. Încet, încet trebuie să schimbăm mentalitățile. Iar dumneavoastră sunteți oamenii care trebuie să aducă un suflu nou”, a spus prefectul.
La eveniment a fost prezent și secretarul județului, Constantin Stoenescu, cel care a fost investit de Consiliul Județean să coordoneze acest sistem la nivelul județului.
Secretarul nu s-a putut opri la cuvinte convenționale, obișnuite la astfel de evenimente, și a criticat, la rându-i, acest sistem, considerându-l lipsit de predictibilitate.
„Ce mesaj transmitem oamenilor? La ce să se aștepte? De cele mai multe ori se justifică, se motivează, se explică, prin formule de genul: țara nu poate, țara nu are de unde, țara este sufocată. În țara care nu poate, cămătarii își fac de cap, în țara care nu poate, legile fiscalității sunt eludate în sistemul emisiunii dansez pentru tine, aici e eludez pentru mine. În țara care nu poate, aproape că nimeni nu mai răspunde pentru ceea ce face. Cu excepția copiilor”, spunea acesta.
Iar Constantin Stoenescu a adus în atenție cazul a trei copii olimpici care au ajuns într-o situație cel puțin ciudată, având în vedere contextul.
[box color=black type=quote]„Am fost sesizați de către Parchet cu luarea unor măsuri de protecție pentru trei copii din Cocora, olimpici, care în ziua întoarcerii de la olimpiadă au intrat în curtea unui cetățean și au luat niște bujori. Organul… de cercetare penală, proaspăt reformat, cu competențe zonale între 8.00 și 16.00, a cercetat cu celeritate și i-a trimis la Parchet, cerându-ni-se să luăm măsuri. Copii olimpici, din familii stabile, care nu știau ce li se întâmplă. Vă rog să mă iertați, eu ca președinte al comisiei, ca un idiot, trebuia să le explic că au săvârșit o faptă foarte gravă. Furt calificat, în concurs de infracțiuni și violare de domiciliu. Infractori de anvergură, domnule. În această țară, care este aceeași pentru toți, ar trebui să găsim posibilități și pentru oamenii sărmani, vremelnic sau permanent, iar țara să poată, așa cum poate și pentru cămătari și pentru cei care se îmbogățesc nejustificat. Așa cum țara poate pentru acești oameni, să poată și pentru sărmani. Și trebuie să avem curajul să spunem și lucruri mai de-a dreptul. Să spunem că măsurile de asistență socială ar trebui aplicate într-un climat mai discret și mai puțin umilitor pentru oameni. Să nu ne mai fălim cu atât de multe, multe, multe ajutoare, că nu e un prilej de fală că țara e săracă. Și să nu-i mai facem pe oameni vinovați că țara e săracă”, a adăugat Constantin Stoenescu.[/box]
Staicu Olga, directorul executiv al Agenției Județene pentru Prestații Sociale, a admis că asistența socială cheltuie uneori bani nejustificat de mulți, însă speră ca odată cu punerea în practică a noului proiect privind asistența socială se vor elimina multe dintre neconcordanțe.
Concluzia a fost că asistență socială este un domeniu amplu, complex, care dacă nu funcționează așa cum ar trebui, creează mai mult rău decât bine.