A&S Internaţional 2000 SRL a acordat burse de merit în valoare de peste 10.000 de lei celor mai buni elevi din Feteşti.

Proiectul „Educaţia este singura armă care poate schimba viitorul în bine”, demarat de Compania A&S Internaţional 2000 la începutul anului şcolar, a continuat miercuri, 18 iunie 2014, cu acordarea Burselor de Merit pe al doilea semestru.

De data aceasta, 12 elevi de la liceele din Feteşti au primit felicitări şi sprijin financiar din partea directorului companiei, domnul Matei Roşu, în prezenţa cadrelor didactice, a părinţilor, precum şi în prezenţa vicepreşedintelui Consiliului Judeţean Ialomiţa, Ştefan Muşoiu.

Conform contractelor încheiate cu liceele din municipiu, A&S Internaţional 2000, prin Fundaţia Pasteur, acordă timp de patru ani, în fiecare semestru, 4 burse de 1.200 lei elevilor de  la clasa profesională de mecanizatori agricoli a Liceului Tehnologic Construcţii Căi Ferate Feteşti, 2 burse de 1.000 de lei elevilor de la clasa de matematică-informatică/intensiv engleză a Liceului Teoretic Carol I Feteşti şi 1 bursă de 1.000 de lei elevilor de la clasa cu profil economic a Liceului Tehnologic de Industrie Alimentară Feteşti.

A&S Internaţional 2000 şi-a făcut însă un obicei în a suplimenta numărul burselor. Dacă semestrul trecut a acordat o bursă în plus, semestrul acesta numărul burselor suplimentate a ajuns la 3.  Acest fapt se datorează în primul rând elevilor care s-au ambiţionat şi au învăţat şi mai bine, reuşind să obţină medii foarte mari. Spre exemplu, la Liceul Teoretic „Carol I” , trei elevi au reuşit să obţină aceeaşi medie, 9,88. Este vorba despre Petre Teodor Emilian, Ferdoschi Elena Corina, care şi în semestrul trecut au fost cei mai buni din clasă și au primit bursă, şi Brateş Flavius Andrei, care după ce semestrul trecut a avut o medie mai mică, de această dată s-a ambiţionat să obţină şi el cea mai mare medie din clasă. Fiecare a primit câte o bursă de 1.000 de lei. Tot la acest liceu, domnul Matei Roşu le-a premiat cu câte 1.000 de lei  şi pe Bărbulescu Liliana şi Stoian Anca Ioana, clasa XI-a la matematică-informatică, pentru că au reuşit performanţa de a încheia anul şcolar cu 9,96.

O bursă de 1.000 de lei a primit şi Mariana Mihai, de la clasa cu profil economic de la  Liceul Tehnologic de Industrie Alimentară Feteşti. Momentul înmânării bursei acestei eleve a fost cel mai emoţionant. Deşi aceasta face naveta  zilnic de la Vlădeni, iar părinţii cu greu îi pot asigura banii necesari, reuşeşte să fie o performeră. Media de 9,66 pe care a obţinut-o în acest semestru demonstrează că în municipiu sunt elevi care merită tot sprijinul companiei.

Bursele pentru motivarea elevilor de la clasa profesională de mecanică agricolă de la CCF sunt cele mai mari din proiect. 1.200 de lei pot primi elevii care reuşesc să obţină medii mari şi care nu lipsesc de la orele de practică. Pentru că proiectul a fost iniţiat tocmai pentru sprijinirea financiară a acelor elevi care reuşesc să aibă şi note mari şi prezenţă bună, cei care au înregistrat absenţe pe parcursul semestrului al doilea au primit bursa pe jumătate, cealaltă jumătate fiind acordată altor elevi. Aşadar,  directorul general al A&S Internaţional 2000 a împărţit cele 4 burse în valoare de 4.800 de lei la 6 elevi. Astfel, Pârvu Mihai Cătălin şi Tilă Radu Nicolae au primit câte o bursă de 1.200 de lei, iar Borş Mihai Cătălin, Baciu Valentin, Vişan Daniel Sofian şi Grigoraş Gabriel, câte o bursă de 600 de lei.

În viitor, proiectul va fi extins. În afară de clasele pentru care programul va continua şi în anii următori, în acest proiect vor fi incluse şi promoţiile viitoare.

Pot spune că deja proiectul şi-a atins obiectivul. S-a creat o competiţie strânsă între elevi. Am premiat elevi cu medii foarte mari, mult mai mari decât cele din primul semestru. Mai mult, au fost elevi care au reuşit să obţină  aceeaşi  medie. Mă bucur şi sunt încrezător că în viitor vom premia elevi care vor vor reuşi, nu numai să fie cei mai buni din municipiu, ci să şi reprezinte cu succes Feteştiul la competiţiile naţionale. E clar că tinerii au nevoie de un imbold, de un sprijin. Printr-un astfel de proiect, capătă speranţa că merită să înveţe bine, pentru că nu o vor face degeaba,  ştiu că vor avea posibilitatea să se angajeze imediat după finalizarea studiilor liceale. În viitor, dacă sunt elevi cu rezultate excepţionale şi cu situaţii financiare grele, îi voi susţine şi pe timpul facultăţii. Repet, copiii din Fetești merită sprijinul marilor companii! Merită şansa de a se angaja la ei acasă! Noi, companiile mari, avem obligaţia morală ca o parte din profitul pe care îl realizăm să îl întoarcem în comunitatea în care activăm. Şi cum putem ajuta mai bine societatea în care trăim dacă nu învestind în educaţie?  Câştigăm şi noi ca societate, că vom avea oameni pregătiţi, câştigă şi tinerii, câştigă şi comunitatea”, a declarat directorul general al A&S Internaţional 2000, domnul Matei Roşu.

Următoarele burse vor fi acordate în semestrul I din anul şcolar 2014 – 2015.