A&S internaţional 2000 SRL a acordat burse de merit celor mai buni elevi din Feteşti!

Primele burse oferite în cadrul proiectului „Educaţia este singura armă care poate schimba viitorul în bine” au ajuns, miercuri, 19 februarie, la elevii din Feteşti.

Într-un cadru festiv, 9 elevi din Fetești au primit burse în valoare de 1.000 şi 1.200 de lei de la directorul general al Companiei A&S Internaţional 2000, Matei Roşu. Festivitatea s-a derulat în prezenţa preşedintelui Consiliului Judeţean Ialomiţa,  Silvian Ciupercă, inspectorului școlar general Ialomiţa, Ileana Condruţ, subprefectului Marin Constantin, dar şi a profesorilor şi părinţilor.

Demarat la începutul anului şcolar 2013-2014, proiectul „Educaţia este singura armă care poate schimba viitorul în bine” are ca obiectiv motivarea spre învăţătură şi sprijinirea financiară a liceenilor din Feteşti, prin acordarea a 7 burse semestriale. Compania A&S Internaţional 2000 a încheiat parteneriate cu unităţile de învăţământ, datorită cărora, pentru rezultatele bune la învăţătură, 4 elevi de la clasa profesională de mecanizatori agricoli din cadrul Liceului Tehnologic de Construcţii Căi Ferate Feteşti primesc câte o bursă semestrială de 1.200 de lei, doi elevi de la clasa de matematică-informatică/intensiv engleză a Liceului Teoretic Carol I Feteşti şi unul de la clasa cu profil economic a Liceului Tehnologic de Industrie Alimentară Feteşti primesc burse de 1.000 de lei.

A&S Internaţional 2000 a încheiat aceste parteneriate pe o perioadă de 4 ani. Elevii care au fost premiaţi miercuri sunt în clasa a IX-a, iar până în clasa a XII-a au posibilitatea, în fiecare semestru, să beneficieze de un astfel de ajutor. Pe lângă bursele pe care le A&S Internaţional 2000 le acordă prin Fundaţia Pasteur, compania le va asigura şi locuri de muncă după finalizarea studiilor liceale elevilor care sunt interesaţi de o carieră în agricultură şi care au rezultate excelente.

Matei Rosu„Ne confruntăm cu o lipsă a forţei calificate de muncă în domeniul agriculturii. Agricultura nu mai este ca în 1960 când se lucra cu universalul, agricultura înseamnă tehnologie de ultimă oră. Deja în 2020 vom vorbi de sisteme de irigaţii, ceea ce presupune foarte multă informatică, tehnică de calcul, utilaje performante care lucrează cu softuri de control, pentru care avem nevoie de oameni specializaţi.

Tocmai de aceea, în colaborare cu ISJ Ialomiţa, A&S Internaţional 2000 SRL, îi sprijină financiar pe aceşti elevi să-şi definitiveze studiile necesare ocupării unui loc de muncă în agricultură. Elevilor din Feteşti trebuie să li se acorde şansa să înveţe o meserie specifică zonei în care trăiesc. Este şi responsabilitatea companiilor care lucrează aici să dezvolte zona, nu numai să se gândească la propriul bine sau cum să facă un profit cât mai mare.

Trebuie ca măcar o parte din profit să fie întoarsă către comunitatea în care activează. Astăzi, am văzut copii cu o mare dorinţă de a învăţa, competitivi şi care îşi doresc să beneficieze de un astfel de ajutor şi ştiu să şi profite de ocazie. Astăzi, am mai premiat o elevă, deşi nu este în niciuna din clasele din proiect. A meritat bursa! Cu toate că are o situaţie financiară dificilă, ea reuşeşte să fie un copil cu rezultate excelente la învăţătură, ba chiar să fie olimpică. Copiii de acest gen trebuie ajutaţi!”, a declarat directorul general al A&S Internaţional 2000 SRL, Matei Roşu. În viitor, proiectul va fi extins.

În afară de clasele pentru care programul va continua şi în anii următori, în acest proiect vor fi incluse şi promoţiile viitoare.

Inspectorul școlar general al ISJ Ialomiţa, Ileana Condruţ, a ţinut să precizeze că acesta este singurul proiect din Ialomiţa prin care mediul privat se implică în procesul educaţional la un asemenea nivel. Aceasta a afirmat că printr-un astfel de program se poate reuşi corelarea ofertei cu cererea de pe piaţa muncii, evitându-se astfel şomajul în rândul tinerilor.

„ Este unul dintre proiectele pe care eu le iubesc. Consider că genul acesta de parteneriat este unul foarte eficient şi bun pentru toată lumea. În primul rând pentru aceşti elevi, care învaţă şi care sunt sprijiniţi, în al doilea rând pentru comunitate, pentru că vor fi integraţi în câmpul muncii imediat, apoi pentru şcoală, cât şi pentru investitor. Este singurul proiect de acest gen din judeţ, domnul Matei Roşu fiind pionier, şi îl apreciez pentru acest demers. Îl felicit atât pe dumnealui, cât şi pe cea care a pus bazele acestui parteneriat, pe doamna Otilia Dumitru, inspectorul şcolar general de la acea vreme.”

Importanţa acestui proiect a fost evidenţiată şi de preşedintele Consiliului Judeţean Ialomiţa, Silvian Ciupercă.

„ Cel mai important lucru pe care noi îl susţinem, este acela de apropiere a mediului de afaceri de învăţământ. Ceea ce s-a întâmplat astăzi la Feteşti nu exprimă altceva decât grija pe care o au oamenii care ştiu că au plus valoare ca urmare a potenţialului agricol pe care îl are ţinutul nostru, dar au un plus valoarea dacă angajează oameni pregătiţi din comunitate. Mesajul care a fost transmis a fost acela că atunci când primeşti o anumită răsplată de pe urma potenţialului pământului ialomiţean, trebuie să întorci o parte din răsplată către aceia care vor avea grijă ca şi în viitor să fie mai performantă această activitate şi mai mare generatoare şi de bunăstare, dar şi de satisfacţie”.

Următoarele burse vor fi acordate la sfârşitul celui de-al doilea semestru.