Aproape 600 de ialomițeni mor anual de cancer

În ultimii ani, în județul Ialomița se constată o creștere graduală a numărului de bolnavi de cancer

La nivel mondial, unul din opt decese este determinat de cancer, mai mult decât SIDA, tuberculoza şi malaria la un loc. În fiecare an, peste 12 milioane de persoane sunt diagnosticate cu cancer, iar 7,6 milioane oameni pierd lupta cu boala. Fără îmbunătățiri majore, multe din cancerele prevenibile și curabile vor continua să ucidă. Se estimează că 40% din cancere pot fi prevenite. Riscul de cancer poate fi redus prin câteva măsuri simple: alimentaţie variată și sănătoasă, menţinerea greutății corporale normale, activitate fizică regulată, limitarea consumului de alcool, renunţarea la fumat şi evitarea expunerii la fumat pasiv, evitarea expunerii excesive la soare, protejarea împotriva infecţiilor care pot determina cancer.
Datele statistice din ultimii ani situează România pe un loc mediu în ceea ce privește rata standardizată a mortalității în rândul statelor membre ale Uniunii Europene și cu ratele privind incidența și prevalența cele mai mici dar cu tendință crescătoare. Există o tendinţă de creştere lentă, dar progresivă a îmbolnăvirilor şi a mortalităţii prin cancer, valabilă pentru mediile urban și rural și ambele sexe, cu precădere la cel masculin.

[box color=blue]La bărbaţi, pe primul loc al ratelor de mortalitate prin cancer se situează cancerul bronhopulmonar, urmat de cancerele colorectal, de prostată, de stomac, vezica biliară şi bolile maligne de sistem, iar la femei, prima cauză de deces prin tumorile maligne este cancerul mamar, urmat, ca frecvenţă, de tumorile maligne ale aparatului genital (col uterin, corp uterin, ovar), de cancerele colorectal, bronhopulmonar, bolile maligne de sistem.[/box] Din punctul de vedere al structurii morbidităţii şi mortalităţii, pe sexe, în raport cu localizarea tumorală, statistici recente arată următoarea situaţie: la bărbaţi, pe primul loc al ratelor de mortalitate prin cancer se situează cancerul bronhopulmonar, urmat de cancerele colorectal, de prostată, de stomac, vezica biliară și bolile maligne de sistem, iar la femei, prima cauză de deces prin tumorile maligne este cancerul mamar, urmat, ca frecvenţă, de tumorile maligne ale aparatului genital (col uterin, corp uterin, ovar), de cancerele colorectal, bronhopulmonar, bolile maligne de sistem.
În județul Ialomița, în ultimii ani se constată o creștere graduală a numărului de bolnavi aflați în evidență. Astfel, dacă la sfârșitul anului 2008 se aflau în evidență 4.414 persoane, la 30.06.2010 numărul acestora a crescut la 4.950. În aceeași perioadă, numărul cazurilor noi de îmbolnăviri a scăzut de la 905 în 2008, la 855 în 2010, iar numărul deceselor prin cancer a scăzut de la 614, la 570.
Aceste date indică o creștere a speranței de viață pentru cazurile noi de cancer, prin metode terapeutice eficiente, datorate depistării precoce.
Din datele de morbiditate și mortalitate de la nivelul județului rezultă că tumorile reprezintă a doua cauză de deces (în 2010 au reprezentat 16.8% din totalul deceselor), iar localizările tumorale cele mai frecvente sunt asemănătoare cu cele menționate în statistica la nivel național.
La nivel judeţean, Compartimentul de Promovarea Sănătății desfășoară, în perioada octombrie-noiembrie, o campanie de conștientizare a populației cu privire la pericolul pe care îl reprezintă cancerul.
Avem prostul obicei de a ne alunga temerile printr-un argument pe cât de vechi, pe atât de prost: „Nu mi se poate întâmpla tocmai mie”. Problema e că, în realitate, cancerul există și mi se poate întâmpla și mie. Ce putem face? Putem „lupta” pe mai multe fronturi împotriva cancerului. Un prim front este cel al prevenției. Oncologii au stabilit o serie de recomandări care pot preveni apariția cancerului de sân. Iată câteva dintre acestea: o alimentatie bazată pe vegetale, cu limitarea consumului de carne, limitarea grăsimilor și dulciurilor, renunțarea la alcool, renunțarea la fumat, menținerea unei greutăți normale, realizarea câtorva exerciții fizice de intensitate moderată (urcarea de 2-3 etaje, plimbări în aer liber). De asemenea, trebuie să facem periodic controale medicale, deoarece depistarea precoce a cancerului și instituirea unui tratament adecvat duc la creșterea speranței de viață.
Pe parcursul campaniei vor avea loc întâlniri cu asistenții medicali comunitari și mediatorii sanitari pentru a le pune la dispoziție materialele necesare desfășurării activităților în localități, întâlnire cu cadrele medicale din școli pentru a le pune la dispoziție materialele necesare desfășurării activităților în instituția școlară pe care o reprezintă, întâlniri cu pacienții secțiilor: ginecologie, interne, maternitate, distribuție de materiale informative în comunitate, „O zi pentru tine” – ecografii de sân oferite gratuit la cabinetul dr. Dan Roman din cadrul Policlinicii cu plată, în zilele de 19.10 și 26.10, între orele 18.00-19.00, „Fac sport și rămân sănătos” – populația e invitată să facă mișcare sub îndrumarea instr. sportiv Mihai Timofte în zilele de 25, 26 și 27.10, între orele 18.00-19.00, la sala de gimnastică din incinta Casei de Cultură Slobozia, concurs de desene cu tematică specifică – expoziție realizată în cadrul Centrului Cultural, premierea elevilor într-un cadru festiv, dar și o masă rotundă cu specialiștii la Centrul Cultural “I. Perlea” , în data de 31.10.2011.
Tema campaniei de prevenire a cancerului este focalizată pe posibilitatea de prevenire a cancerului, cu sloganul Cancerul poate fi prevenit.