APIA: Plăţi aferente campaniei de plată pe suprafaţă 2012

Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură, Centrul Judeţean Ialomița, informează că a autorizat plăţi aferente campaniei de plată pe suprafaţă 2012 (an agricol 2011-2012) în valoare de 230,89 milioane lei, pentru un număr de 9.988 fermieri și o suprafaţă de 346.000 hectare teren agricol.

Sumele autorizate şi plătite au avut următoarea destinaţie:

  • Schema de plată unică pe suprafaţă (S.A.P.S.) – FEGA (Fondul European de Garantare pentru Agricultura): 160,7 milioane;
  • Plăţi naţionale directe complementare în sector vegetal (P.N.D.C. 1 – Culturi in teren arabil)   Buget naţional: 47 milioane lei;
  • Schema de sprijin pentru orez din zonele defavorizate, altele decât zona montană – FEGA (Fondul European de Garantare pentru Agricultura): 4,6 milioane lei, pentru un număr de 6 fermieri;
  • Plăţi aferente măsurilor delegate din Programul Naţional de Dezvoltare Rurală (PNDR) – AXA II – FEADR (Fondul European pentru Agricultură și Dezvoltare Rurală) si Buget naţional:

–        Măsura 211 – Plăţi compensatorii pentru zonele montane defavorizate – ZMD: 2.859 lei, pentru un număr de 5 fermieri;

–        Măsura 212 – Plăţi compensatorii pentru zonele specific şi semnificativ defavorizate din punct de vedere natural – ZSD şi ZDS: 8,7 milioanei lei, pentru un număr de 725 fermieri;

–        Măsura 214 – Plaţi de agromediu:

  • Pachetul 1 – Pajişti cu înaltă valoare naturală: 5.473 lei, pentru un număr de 4 fermieri;
  • Pachetul 2 – Practici agricole tradiţionale: 2.560 lei, pentru un număr de 4 fermieri;
  • Pachetul 3 – Pajişti importante pentru păsări: 82.038 lei, pentru un număr de 2 fermieri;
  • Pachetul 4 – Culturi verzi: 4,8 milioane lei, pentru un număr de 344 fermieri
  • Pachetul 5 – Agricultura ecologica: 5 milioane lei, pentru un număr de 29 fermieri

De asemenea, informăm că, în perioada 01.03.2013 – 15.04.2013, în cadrul Campaniei de primire a cererilor de sprijin pe suprafaţă SAPS 2013, au fost depuse 5.351 cereri de plată, pentru o suprafaţă de 30.028 hectare.