APIA: Depuneri cereri de plată – schema de ajutor producători de lapte şi carne de ovine/caprine
Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (A.P.I.A.) Centrul Judeţean Ialomita informează potenţialii beneficiari că în perioada 14 octombrie – 15 noiembrie 2013 se depun cererile de plată aferente anului 2013 în cadrul “Schemei de ajutor specific acordat producătorilor de lapte şi de carne de ovine/caprine din zonele defavorizate”, finanţată din Fondul European de Garantare Agricolă (FEGA).
De acest sprijin comunitar pot beneficia crescătorii de ovine/caprine persoane fizice, persoane juridice şi/sau persoane fizice autorizate, întreprinderi individuale sau familiale, care deţin exploataţii cu cod primit de la Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor localizate în zonele defavorizate din România.
Solicitanţii trebuie să depună o cerere pe beneficiar pentru toate exploataţiile deţinute (cu cod ANSVSA), la centrul judeţean A.P.I.A. pe a cărui raza teritorială se află exploataţia înregistrată sau exploataţia cu cel mai mare număr de animale.
Condiţiile de eligibilitate şi modalităţile de acordare a ajutorului specific:
Beneficiarii care solicită ajutor specific pentru femele din speciile ovine/caprine trebuie să îndeplinească cumulativ următoarele condiţii:
- să solicite ajutor specific pentru un efectiv cuprins între 50 – 300 capete de femele ovine/caprine, inclusiv, pe beneficiar, care au vârsta de minimum 1 an la data de 31 august a anului de solicitare;
- efectivul de animale pentru care se solicită ajutor specific trebuie să fie identificat si înregistrat în Registrul naţional al exploataţiilor – RNE la data depunerii cererii;
- să deţină registrul individual al exploataţiei, completat şi actualizat în conformitate cu prevederile Regulamentului (CE) nr. 21/2004 al Consiliului de stabilire a unui sistem de identificare si de înregistrare a animalelor din speciile ovină si caprină si de modificare a Regulamentului (CE) nr. 1782/2003 si a Directivelor 92/102/CEE si 64/432/CEE;
- femelele de ovine/caprine pentru care se solicită ajutor specific trebuie să fie menţinute, pe o perioadă de reţinere de 100 zile de la termenul limită de depunere a cererilor, respectiv la adresa exploataţiei şi/sau locaţiei, situată în zone defavorizate din România, menţionată în cererea de ajutor.
- beneficiarii trebuie să respecte şi standardele de ecocondiţionalitate aplicabile terenurilor agricole aparţinând fermei şi activităţilor agricole desfăşurate la nivelul fermei, după caz, reglementate de Ordinul ministrului agriculturii şi dezvoltării rurale, al ministrului mediului şi pădurilor şi al preşedintelui Autorităţii Naţionale Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor nr. 187/2155/42/2011 pentru aprobarea cerinţelor legale în materie de gestionare (SMR) privind mediul şi identificarea şi înregistrarea animalelor în cadrul schemelor şi măsurilor de sprijin pentru agricultori în România, cu modificările ulterioare.
Nerespectarea condiţiilor de eligibilitate mai sus menţionate poate atrage, după caz, reducerea/ excluderea de la plata ajutorului specific, respectiv penalităţi/sancţiuni multianuale.
Ajutorul specific pentru ovinele/caprinele de lapte şi de carne din zonele defavorizate se acordă anual.
Plafon maxim alocat ajutorului financiar specific este de 6.711.315 euro, iar cuantumul maxim este de 6,5 euro/cap de animal.
Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură pune la dispoziţia beneficiarilor formulare de cereri de ajutor/cereri de ajutor pretipărite.
Documente care însoţesc cererea:
- copia de pe cartea identitate/buletinul identitate/paşaport/certificat de înregistrare la Oficiul Registrului Comerţului/certificat de înregistrare fiscală, după caz, precum şi copie de pe datele de identificare ale reprezentantului, respectiv carte identitate/buletin identitate/paşaport;
- copie de pe dovada de înregistrare a solicitantului în Registrul unic de identificare – RUI al Agenţiei de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură;
- copie de pe prima si ultima pagină a registrului individual al exploataţiei, completat şi actualizat până la data depunerii cererii de ajutor;
- document cu datele bancare;
- adeverinţă emisă, prin proceduri SNIIA, de către medicul veterinar cu drept de liberă practică împuternicit, care atestă că ovinele/caprinele pentru care se solicită ajutor sunt cuprinse în Programul acţiunilor de supraveghere, prevenire, control şi eradicare a bolilor la animale, a celor transmisibile de la animale la om, protecţia animalelor şi protecţia mediului, de identificare şi înregistrare a bovinelor, suinelor, ovinelor şi caprinelor, iar acţiunile prevăzute sunt efectuate la zi;
- copia Formularului de identificare F1 pentru animalele solicitate în cerere şi născute în exploataţie şi/sau documente de provenienţă, respectiv Formular de mişcare F2/factură fiscală/alte documente, pentru animalele provenite din alte exploataţii, după caz.
Pentru documentele depuse în copie, beneficiarul va prezenta documentele în original, în vederea efectuării conformităţii de către persoana desemnată din cadrul centrului judeţean al Agenţiei de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură, respectiv al municipiului Bucureşti, după caz.
Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură efectuează un control la faţa locului până la data limită a perioadei de reţinere respectiv 23 februarie 2014 inclusiv, dar poate fi efectuat şi în afara perioadei de reţinere, după caz, în funcţie de neconformitătile rezultate în urma controlului, timp în care beneficiarii au obligaţia de a menţine în exploataţie efectivul de animale pentru care au solicitat ajutorul specific.