ANIF: S-a introdus apă pe canale (OUAI Scânteia, Ograda, Amara)

Agenţia Naţională de Îmbunătăţiri Funciare, prin Filiala Judeţeană Ialomiţa, anunţă agricultorii din judeţ că s-au efectuat probe tehnologice ale instalaţiilor şi agregatelor de pompare la staţiile SRP V şi SRP VI Bucşa şi s-a introdus apă pe canalele CD5 etapa I , CD5 etapa a-II-a, CD4A, CD4B, CD4C, CD4D şi CD5A2 din amenajarea Ialomiţa-Călmăţui.

Aceste canale deservesc OUAI-urile Scînteia, Ograda şi Amara, pentru care s-a contractat în acest an o suprafaţă de 12.300 ha.
Cu această ocazie, ANIF invită şi alţi posibili Beneficiari să îi contacteze pentru solicitarea de livrare de apă pentru irigaţii, la sediul din Slobozia, str. Cuza-Vodă, nr.5.
De asemenea, ANIF – Filiala Ialomiţa comunică faptul că s-a reluat activitatea de prognoză şi avertizare a udărilor.