ANIF Ialomița: S-a introdus apă pentru irigaţii pe canalul din amenajarea Mostiştea II – acumularea Dridu
Agenţia Naţională de Îmbunănătăţiri Funciare, prin Filiala Judeţeană Ialomiţa, anunţă agricultorii din judeţ că s-a introdus apă pentru irigaţii pe canalul C.A 5.6, din amenajarea Mostiştea II – acumularea Dridu, urmare a contractelor încheiate.
Cu această ocazie invităm şi alţi posibili beneficiari din zona Moviliţa, Roşiori, Drăgoeşti şi Coşereni să ne contacteze pentru solicitarea de livrare de apă pentru irigaţii, la sediul nostru din Slobozia str.Cuza-Vodă nr.5 (telefon 0243213023).
ANIF-Filiala Ialomiţa comunică faptul că până la această dată, pe total judeţ, s-a aplicat udarea I pe o suprafaţă de 15.459 ha, din care 6.558 ha porumb, 4.102 ha orez, 386.5 ha legume, 280 ha porumb cultură dublă, iar restul cu alte culturi.
Biroul de presă A.N.I.F. Ialomiţa