Americanu´ şi Ana Maria, aleşi mister şi miss Boboc de elevii din Feteşti şi Țăndărei

Vineri, 16 martie, liceenii din Feteşti şi Ţăndărei s-au întrecut, s-au distrat şi au fost generoşi, toate acestea în cadrul Balului celor mai frumoși ani, organizat la Fetești de deputatul liberal Cristina Pocora. Tema sub care s-a desfăşurat cea de-a treia ediţie a fost “Ţara minunilor…”, temă lăsată oarecum în „coadă de pește”, fiecare echipă având libertatea să transmită publicului, politicienilor, administrației locale și juriului cam ce își dorește.

balul bobocilor tandarei fetestiCa la fiecare ediţie, au existat premii şi invitaţi surpriză, respectiv Cătălin Dobre, cunoscutul candidat de la Vocea României, balul fiind prezentat şi în acest an de Dan Cruceru. Ca de obicei, au fost aleşi Miss şi Mister Boboc, au fost acordate premii speciale, premii pentru participare şi, cel mai important, toate încasările au fost donate copiilor aflaţi în dificultate.
În concurs s-au înscris 12 perechi de concurenți, liceeni din Fetești și Țăndărei. Astfel, echipa nr. 1 – Constantin Mihaela și Marius Tudor -Liceul Teoretic Fetești, echipa nr. 2 – Dragomir Liliana și Popescu Daniel de la Gr. Șc. Țăndărei, echipa nr. 3 de la Gr. Șc. CCF Fetești – Aldea Claudia și Jercan Cătălin, echipa nr. 4 – Liceu Fetești – Petrovici Francesca Monica și Mihăiță Gabriel, echipa nr. 5 Liceul Teoretic Țăndărei – Silviu Vlaicu și Năstase Ana Maria, echipa nr. 6 – Marin Nicoleta și Șalupă Jenel din Țăndărei, echipa nr. 7 Gr. Șc. CCF Fetești – Neacșu Daniel și Năsturel Veronica, echipa nr. 8 Gr. Șc Fetești – Grigore Georgiana și Boboc Adrian Marian, echipa nr. 9 Gr. Șc. CCF Fetești – Burlacu Elena Ingrid și Săragea Cristian Mădălin, echipa nr. 10 Liceul Teoretic Țăndărei – Chiru Alexandra și Memet Ener, echipa nr. 11 Gr. Șc Fetești- Avram Nicușoara și Marinescu Victor, iar echipa nr. 12 Mihalache Cristina și Gheorghe Alin.

Concurenții au avut de trecut trei probe pentru a intra în finală, 7 echipe reușind acest lucru. Prima probă, pe parcursul căreia concurenții au trebuit să se prezinte cum au știut ei mai bine, a fost și cea în care au reușit să-și învingă emoțiile și să înceapă „lupta cea mare”, a doua probă a fost legată de tema balului, respectiv ce „minuni” cer tinerii celor care ne reprezintă în diverse foruri de conducere, iar cea de-a treia de dans, dans, dans…modern sau clasic. După departajare, echipele rămase în concurs au încercat să treacă și de o altă probă pe parcursul căreia au trebuit să arate ce talent au. Cererile liceenilor au fost interesante, majoritatea concurenților solicitând administrației locale, parlamentarilor și oamenilor politici, case de cultură, cinematografe, locuri de muncă pentru tineri, să fie în mijlocul oamenilor permanent și nu numai în campanie, tinerii să fie implicați în mai multe proiecte care să-i responsabilizeze, taxe și prețuri mai mici, dar și multe alte lucruri, unele cereri ale tinerilor fiind prezentate într-un mod inedit, prin desene, cântece sau scenete de teatru…
Parlamentarul Cristina Pocora i-a felicitat pe elevi pentru prestația pe care au avut-o în cadrul balului, în opinia acesteia fiind cea mai reușită ediție, dar și pentru aportul lor financiar. Din vânzarea biletelor au fost strânși 800 lei, bani care vor fi donați unor copii cu probleme, respectiv Leonte Sorin din Țăndărei, dar și pentru alți copii din Fetești.

  • Locul III – Jercan Cătălin și Burlacu Elena Ingrid (băiatul a primit un aparat foto, iar fata un epilator)
  • Locul II – Șalupă Jenel și Aldea Elena Claudia (câte o imprimantă).
  • Locul I – Năstase Ana Maria și Marinescu Victor (Americanu´) – câte un smartphone.

Seara a fost încheiată cu un recital al lui Cătălin Dobre, „rockerul lui Smiley” de la Vocea României.