livrari la domiciliu apa de masa la domiciliu slobozia

Alexandru Horhocea: Mediul înconjurător și protejarea lui sunt problemele secolului nostru. Realizarea planurilor viitoare se bazează pe prezent și felul în care ocrotim și păstrăm mediul în care trăim.

Reciclarea este problema secolului nostru și de aceea trebuie tratată cu toată seriozitatea. La nivelui județului și orașului nostru vrem să devenim conștienți de acest fapt și să conlucrăm ca atare pentru binele nostru, al tuturor.

Pentru acest fapt, am avut în vedere mai multe proiecte pentru colectarea și selectarea spre reciclare a gunoiului menajer și anume:

– Ridicarea gratuită de la domiciliu a deșeurilor voluminoase reciclabile;

– Zero taxe pentru deșeurile reciclate și suprataxarea celor care nu reciclează (cei care selectează 70% din deșeuri scutiți de taxa pe gunoi);

– Edificarea unui centru monitorizat de reciclare la nivel de județ;

– Derularea unei campanii de educare în grădinițe, școli și licee (Concursuri de reciclare între școli, lucrări artistice din materiale reciclate care apoi să fie expuse în toate comunele și orașele și licitate în scopuri caritabile, acțiuni de strângere a deșeurilor din natură);

– Promovarea  mijloacelor de locomoție electrice, prin amplasarea de stații de încărcare gratuită pentru cetățeni (mașini, biciclete, trotinete);

– Montarea de panouri solare pe clădirile instituțiilor publice;

– Energie verde în instituțiile publice și pentru iluminatul stradal cu becuri LED (produsă prin panouri solare).

Putem face din Ialomița și implicit din orașul reședință de județ o zonă verde, sănătoasă și curată. Totul este să vrem acest lucru și de aceea înclinăm balanța în Consiliul Județean și Local Slobozia printr-o prezență cât mai mare a consilierilor USR PLUS!

Perdelele forestiere și pădurile de protecție pentru Ialomița sunt un alt proiect ce vizează mediul înconjurător.

Alexandru Horhocea
Alexandru Horhocea

Am absolvit un master în dezvoltare rurală, iar proiectul de dizertație a fost cu tema ”Monitorizarea problemelor ecologice în judeţul Ialomiţa şi măsuri manageriale de reconstrucţie”, avându-l conducător ştiinţific pe Prof. univ. dr. Mihai Berca.

Una din acţiunile întreprinse pentru reconstrucţia ecologică a terenurilor degradate sunt înființarea perdelelor forestiere. Acum 11 ani, când am scris lucrarea, nu mă gândeam că va veni ziua când voi fi factor decizional  pentru implementarea acesteia.

Într-un județ aflat în inima Bărăganului, cu suprafețe întinse de teren agricol, aflate în bătaia vântului, cu temperaturi din ce în ce mai extreme și ploi abundente, se impune ca necesitate urgentă protejarea  comunităților și arealului agricol.

O măsură importantă de protejare împotriva acestor fenomene meteorologice este crearea perdelelor forestiere.

Astfel, vom aloca investiții pentru realizarea  perdelelor forestiere în jurul satelor, acestea având rolul de a reduce disconfortul termic și oferi un climat favorabil  în principal în verile secetoase, dar și în iernile geroase, protejând satele în fața viscolului.

În prezent, presiunea economică care promovează modelul de silvicultură agresivă este fără precedent, firme de casă ale politicienilor efectuează tăieri de păduri,  având contracte cu administrațiile locale pentru  furnizarea lemnelor de foc în școli și grădinițe.

Acesta este motivul lipsei voinței politice privind infrastructura de gaze în mediul rural și ținerii comunităților întregi în sărăcie și dependenți de ”cadourile” electorale.

Prietenii de la AGENT GREEN, ce monitorizează și semnalează intervențiile brutale asupra pădurilor, protejând în instanțe parcurile naturale și alături de care vom elabora strategia pentru Ialomița pentru a reuși mai eficient să devenim un model de bune practici pentru toate celelalte județe, au publicat Viziunea lor pentru pădurile României, din care am extras câteva idei:

”Codul silvic actual cauzează degradarea multor păduri afectate de schimbările climatice în vreme ce reconstrucţia ecologică a pădurilor destructurate stagnează.

În zonele de câmpie şi de deal există un deficit major de suprafețe împădurite. În consecinţă, s-a redus semnificativ calitatea vieții cetățenilor, potenţialul pădurilor pentru combaterea hazardelor climatice, hidrologice şi geomorfologice și a fost afectată biodiversitatea. Anual, 20.755 de cetățeni cu domiciliul în România mor din cauza poluării, dintre care 15.126 din cauza poluării aerului.

România pare să urmeze o tendință opusă, de renunțare la principiile ecologice în gospodărirea pădurii.

Potrivit unui raport Greenpeace, la nivelul anului 2018, autorităţile de control au fost capabile să depisteze doar 1% din totalul tăierilor ilegale de lemn care au loc în România, respectiv 200.000 m3 din cele aproximativ 20 de milioane m3 lemn tăiat ilegal anual în ţară.

Guvernul și Parlamentul României au permis în ultimii 20 de ani în mod inexplicabil exercitarea unui stres fără precedent asupra pădurilor pe două direcții majore, fără o evaluare serioasă a impactului cumulat asupra mediului și a capacității de suport a ecosistemelor.

Crearea de păduri noi cu specii indigene, proporția acestora cât mai apropiată de cea naturală, cu luarea în considerare a fenomenului schimbărilor climatice și cu structuri optime pentru îndeplinirea funcțiilor mixte sociale și economice în jurul orașelor și în zonele lipsite de păduri.

(Re)profesionalizarea și depolitizarea administrației silvice și recrutarea/promovarea pe bază de competențe, valoare, performanță, meritocrație în funcțiile de conducere de la toate nivelurile.

Spre deosebire de secolul al XIX-lea, când specialiștii au optat pentru silvicultura ecologică, regresul din prezent este dublat de o clasă politică submediocră, care nu este capabilă să pună capăt nici măcar tăierilor ilegale de păduri și caută mai degrabă soluții pentru legalizarea acestora.”

Proiectul acesta ne va face viitorul mai sigur în fața schimbărilor climaterice pe care le resimțim din plin în ultimii ani și în același timp ne va apropia mai mult de natură.

Stradă cu stradă USR PLUS schimbă Ialomița!

Pe 27 septembrie, USR PLUS va face Ialomița mai sigură și mai eficientă!

Comandat de Partidul Uniunea Salvați România | Executat de SC LEMASOFT SRL | Cod Unic de Identificare AEP 21200251