Ziarul Obiectiv Ialomita > Lege si Ordine > Alegeri prezidențiale 2019. Misiuni de siguranță https://wp.me/p49Kdo-et4

Alegeri prezidențiale 2019. Misiuni de siguranță

Structurile teritoriale din cadrul Ministerului Afacerilor Interne, angrenate în organizarea și desfășurarea Alegerilor Prezidențiale din data de 10 noiembrie a.c., au luat toate măsurile, potrivit competenței, pentru asigurarea unui climat de linişte şi siguranţă publică.

Aceste măsuri urmăresc buna derulare a procesului electoral, precum şi un mod de acţiune corect şi echidistant al efectivelor implicate.

Polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Ialomița, alături de reprezentanții celorlalte structuri teritoriale ale Ministerului Afacerilor Interne (Inspectoratul de Jandarmi Județean Ialomița, Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Barbu Catargiu”  Ialomița, precum și alte structuri județene ale M.A.I.), se află în misiuni, pentru  asigurarea măsurilor de protecţie, ordine și siguranță publică, la secțiile de votare, precum și în locurile de depozitare a buletinelor de vot.

Măsurile de pază şi protecţie instituite la locaţiile secţiilor de votare presupun prezenţa efectivelor, pentru a preveni apariţia unor incidente de natură să perturbe procesul de votare.

Astfel, în perioada 9-10 noiembrie., polițiștii, jandarmii și reprezentanți ai I.S.U. Barbu Catargiu”  Ialomița, asigură paza și protecția a 220 de secții de votare, ce s-au constituit pe raza județului Ialomița.

Peste 250 de polițiști și jandarmi asigură măsuri de ordine și liniște publică, pentru prevenirea oricăror fapte antisociale.

Pentru intervenţia efectivă la eventuale incidente, poliţiştii angrenați în paza și protecția secţiilor de votare vor fi sprijiniţi, la solicitare, de patrulele aflate în dispozitivul curent de intervenţie la evenimentele semnalate.

Pentru combaterea oricăror fapte antisociale, sunt asigurate rezerve și echipe operative, pregătite să intervină. Astfel, 86 de polițiștii sunt constituiți în echipe operative, alături de 12 luptători pentru acțiuni speciale.

Pentru mai multe informații privind procesul electoral, puteți consulta pagina unității noastre, accesând banner-ul special creat în acest sens, care vă direcționează pe site-ul Ministerului Afacerilor Interne, unde puteți găsi atât prevederi cu caracter general privind organizarea alegerilor prezidențiale, cât și actele normative incidente și contravențiile și infracțiunile prevăzute de acestea.

În acest context, vă recomandăm să respectați legislația electorală și regulile de conviețuire socială. Sesizați orice încălcare a legislației la numărul unic de urgență 112 sau celui mai apropiat reprezentant M.A.I.!