Ziarul Obiectiv Ialomita > Locuri de munca > AJOFM Ialomița: 100 locuri de muncă în domeniul agricol (recoltare, ambalare fructe) în Spania prin intermediul Reţelei EURES https://wp.me/p49Kdo-dJB

AJOFM Ialomița: 100 locuri de muncă în domeniul agricol (recoltare, ambalare fructe) în Spania prin intermediul Reţelei EURES

Grupul de firme Queralt din regiunea Lleida, Spania, care oferă cele 100 locuri de muncă în agricultură este compus din mai multe ferme dedicate producerii și comercializării fructelor (mere, cireșe, nectarine, caise, etc.)

Descriere loc de muncă: muncitorii vor lucra în câmp: cules fructe (mere, pere, nectarine, caise, etc.), precum și în fabrică la aranjarea fructelor în lăzi și caserole;
Cerințe: se solicită femei și bărbați; 50 de persoane la lucru în câmp (cules fructe) și 50 persoane la ambalatul fructelor; o parte din solicitanții bărbați vor fi șoferi camion, autobuz, tractoriști
Limba straină: nu se solicită

Salariu: 6.25 euro brut/oră (pentru lucrul în câmp); 5.96 euro brut/ora (pentru lucrul în fabrică)

Beneficii și alte condiții: transportul dus-întors Spania îl plătește muncitorul. Pentru locuință (utilități) și alte cheltuieli se reține 10% din salariu în primul an și în al doilea an 5% din salariu. Locuințele au zonă comună de spălătorie și bucătării. Familia va locui în camere separate. Se primește set complet de lenjerie de pat și echipament de protecție individual (în cazul pierderii acestuia, se plătește). Contractul de muncă se semnează în Spania (după înscrierea în sistemul de securitate socială-obținere NIE).

Durată contract: 3, 6 sau 9 luni; program de lucru: complet; se lucrează de luni până sâmbătă.

Persoanele care doresc să aplice pentru unul din aceste locuri de muncă pot obține informații suplimentare de la consilierul EURES din cadrul AJOFM Ialomița (Slobozia, str. Lacului nr.10 et.3) sau la Punctele de lucru din Fetești, Țăndărei și Urziceni.

Termenul limită pentru depunerea dosarelor este 30.04.2019.

AJOFM Ialomița – Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă Ialomița