Adrian Mocioniu, un an de mandat la Primăria Slobozia. Problemele și realizările administrației
Primarul municipiului Slobozia, Adrian Mocioniu, a susținut vineri, 23 iunie, împreună cu viceprimarii Gabriel Mușat și Rudolf Gradea, o conferință de presă, în cadrul căreia a dorit să prezinte un scurt bilanț al activității, la un an de când echipa a preluat conducerea primăriei.
Principalele teme abordate au fost legate de potabilitatea apei, situația lucrărilor la Piața Revoluției și oportunitatea obținerii unor fonduri guvernamentale pentru Cartierul Gării Noi. Urmează ca pe 29 iunie, în ședința de consiliu, consilierii locali să își exprime votul pentru aprobarea studiului de fezabilitate în vederea extinderii stației de tratare a apei, care să asigure parametrii de potabilitate, cu filtre de cărbune activ.
De asemenea, o decizie importantă care va fi luată sub presiunea termenului de 1 decembrie 2018 pentru finalizarea lucrărilor la Piața Revoluției, vizează alegerea constructorului – ori prelungirea actului adițional cu actualul constructor, ori organizarea unei licitații pentru găsirea unui nou constructor.
Cu caracter de urgență sunt și lucrările în cartierul de tineri, unde la finalul lunii august va fi făcută recepția la lucrările rețelei de canalizare.
În acest an de activitate administrativă, a fost înființată la nivelul primăriei o direcție de finanțări externe, în vederea atragerii celor 20 de milioane de euro prin Planul de Mobilitate Urbană și a celor 7 milioane de euro, prin GAL-ul urban, pentru proiectele depuse.
În cadrul întâlnirii cu jurnaliștii, s-a mai discutat despre problema salubrizării în oraș, a personalului deficitar de la serviciul de urbanism, lipsa unui arhitect-șef al orașului, precum și situația managerială a DADP. Direcția de Administrare a Domeniului Public a intrat sub directa coordonare a primarului, până la organizarea concursului pentru ocuparea funcției de director al instituției.
Primarul Adrian Mocioniu a subliniat că, în condițiile date, a realizat tot ce se putea, deși și-ar fi dorit să fie mult mai multe și mai bine.
„Nu avem pași bătuți pe loc sau pași pierduți. Am încercat să eficientizăm la maxim timpul, care în momentul de față cred că este cel mai mare dușman al nostru. Ne-am fi dorit să le realizăm mult mai repede. Din păcate, nu se poate, pentru că anumiți pași nu pot fi săriți”, a afirmat Adrian Mocioniu.
Mai multe informații, în video: