Activităţi ale polițiștilor ialomițeni dedicate Zilei Internaţionale a Copilului

Pentru marcarea Zilei Internaţionale a Copilului, poliţiştii din cadrul Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Ialomiţa au desfăşurat o serie de activităţi, pentru a le împărtăşi celor mici din experienţa lor şi pentru a-i familiariza cu specificul instituţiei.

Astfel, în perioada 29 mai – 1 iunie a.c, în contextul activităţilor pregătite de Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Ialomiţa, polițiști criminalişti, de ordine publică, poliție rutieră, intervenție rapidă, precum şi din cadrul Serviciului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase, le-au prezentat copiilor tehnica şi autovehiculele din dotare, totodată fiind purtate discuţii libere cu aceştia, privind activitatea oamenilor legii.

Poliţiştii rutieri le-au prezentat copiilor autoturismele din dotare, explicându-le acestora modul de funcţionare a echipamentului din dotare, în acelaşi timp, oferindu-le sfaturi şi recomandări privind respectarea regulilor de circulaţie.

Şi poliţiştii din cadrul Serviciului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase, împreună cu cei din cadrul Serviciului pentru Acţiuni Speciale au organizat pentru copii o “expoziţie” de arme letale şi neletale, muniţie şi tehnică din dotare explicându-le care sunt care sunt riscurile folosirii neautorizate a materialelor pirotehnice de distracţie, a substanţelor periculoase, a armelor letale şi neletale sau a altor dispozitive utilizate în alte condiţii decât cele legale.

Totodată, poliţiştii le-au prezentat micilor sărbătoriţi laboratorul criminalistic, fiind purtate discuţii pe marginea acestui domeniu de activitate, însoţite de demonstraţii cum ar fi ridicarea urmelor papilare, sau efectuarea de fotografii, dar şi alte activităţi desfăşurate de poliţişti în cazul intervenţiei la un eveniment.

Vizita la Centrul Operaţional din cadrul inspectoratului a fost, de asemenea, un prilej pentru copii de a se familiariza cu funcţionarea acestuia, fiindu-le explicate situaţiile sau evenimentele care necesită apelarea Sistemului Naţional Unic pentru Apeluri de Urgenţă 112.