Acţiuni preventive ale poliţiştilor ialomiţeni în mai multe localităţi ale judeţului

Pentru creşterea gradului de siguranţă publică a cetăţenilor din judeţul Ialomiţa, efective din toate structurile operative ale Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Ialomiţa au fost angrenate în perioada 01 – 03 martie, în executarea unor acţiuni în sistem integrat şi controale în locurile şi zonele de interes operativ din mediul urban şi rural.

Astfel, efectivele operative ale inspectoratului în colaborare cu jandarmii ialomiţeni şi poliţiştii locali, au organizat şi desfăşurat acţiuni pentru a identifica autorii de fapte penale, contravenţionale ori de altă natură, pentru asigurarea unui climat de ordine, linişte şi siguranţă publică.

Prin asigurarea interoperabilităţii structurilor implicate, pe timpul desfăşurării acţiunilor specifice pe linie de ordine publică, poliţie rutieră, investigaţii criminale şi  investigarea fraudelor, s-a urmărit prevenirea şi combaterea infracţiunilor comise cu violenţă în zona localurilor publice, depistarea persoanelor şi bunurilor urmărite în temeiul legii, date în consemn, precum şi constatarea în flagrant a altor fapte penale.

Poliţiştii au legitimat peste 300 de persoane, 48 dintre acestea fiind verificate în bazele de date ae poliţiei, şi au controlat 37 societăţi comerciale, fiind aplicate în total 105 de sancţiuni contravenţionale, valoarea amenzilor depăşind suma de 18.000 lei.

Poliţiştii aflaţi în filtrele rutiere instituite au verificat 238 de autoturisme, în 2 cazuri, alături de măsura principală de aplicare a punctelor amendă, fiind dispusă şi măsura complementară de retragere a certificatului de înmatriculare a vehiculului.

De asemenea, pe durata desfăşurării acţiunii, poliţiştii au constatat în flagant5 infracţiuni şi au reţinut 5 permise de conducere.

Exemplificăm:

Poliţiştii au oprit pentru control în trafic pe raza comunei Ciochina un autoturism condus de un bărbat de 39 ani, care era însoţit de un tânăr de 20 ani, ambii din municipiul Slobozia.

În urma controlului efectuat în habitaclul autoturismului, poliţiştii au depistat 12.480 ţigarete: 50 pachete de ţigarete marca Doina şi 574 pachete ţigarete marca Plugaru.

Conducătorul auto a declarat anchetatorilor că a cumpărat ţigaretele din municipiul Bucureşti contra sumei de 1.200 lei, de la o persoană necunoscută şi urma să le comercializeze pe raza localităţii de domiciliu, la diferite persoane.

Ţigaretele găsite au fost ridicate în vederea confiscării, iar autoturismul în care acestea erau transportate a fost indisponibilizat la sediul inspectoratului.

În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de deţinere a peste 10.000 de ţigarete neaccizate, faptă prevăzută de Legea 571/2003 privind Codul Fiscal.

Pe raza municipiului Urziceni a fost depistat un bărbat în vârstă de 53 ani, domiciliat în localitate, care a sustras din spaţiul special amenajat al unui magazin, două cărucioare pentru cumpărături în valoare de 500 lei.

Bunurile sustrase au fost predate administratorului societăţii comerciale, iar pe numele făptuitorului a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de furt calificat.

INSPECTORATUL DE POLIŢIE AL JUDEŢULUI IALOMIŢA