comenzi la domiciliu cliseru.ro

Acțiune de amploare a polițiștilor la Urziceni și Bărbulești

În cursul zilei de ieri, în cadrul unei acțiuni de amploare desfășurată pe raza Municipiului Urziceni și a comunei Bărbulești, peste 70 de forțe de ordine au acționat pentru prevenirea și combaterea faptelor antisociale precum și pentru verificarea modului de respectare a reglementărilor legale instituite în perioada stării de alertă.

 La data de 03 februarie a.c., polițiști din cadrul Inspectoratului de Poliție al Județului Ialomița, cu sprijinul efectivelor de jandarmi, au acționat atât în filtre rutiere cât și în patrule de ordine și siguranță publică în vederea prevenirii și combaterii violenței stradale, reducerii riscului de producere a accidentelor rutiere și a respectării interdicțiilor impuse pe timpul stării de alertă.

Urmare a neregulilor constatate, polițiștii au aplicat 88 de sancțiuni contravenționale, valoarea totală a acestora fiind de peste 20.000 de lei și au constatat în flagrant 7 infracțiuni.

Au fost controlate în trafic 168 de autovehicule, legitimate peste 300 de persoane și verificate 14 societăți comerciale.

Doi tineri, în vârstă de 18 ani și 29 de ani, din comuna Bărbulești și municipiul Urziceni, au fost surprinși în timp ce conduceau autoturisme, fără a poseda permise de conducere, respectiv cu dreptul de a conduce suspendat.

De asemenea, tânărul în vârstă de 29 de ani a fost depistat conducând sub influența băuturilor alcoolice, valoarea indicată de aparatul Drager fiind de 0,76 mg/l alcool pur în aerul expirat, iar ulterior a fost transportat la Spitalul Municipal Urziceni pentru recoltarea de probe biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.

Un alt bărbat de 32 de ani, din comuna Bărbulești, a fost depistat pe raza municipiului Urziceni având asupra sa un obiect tăietor.

Cel în cauză a fost condus la sediul Poliției Municipiului Urziceni, fiind întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de portul sau folosirea fără drept de obiecte periculoase.

Astfel de acțiuni vor continua și în perioada următoare pe raza județului Ialomița, echipajele de polițiști acționând permanent în sistem integrat pentru asigurarea unui climat optim de siguranță publică, prevenirea și limitarea răspândirii virusului COVID 19, dar și pentru a preveni și combate ilegalitățile de orice fel.

IPJ Ialomița

Mai multe articole de la obiectiv.net: