Acțiune caritabilă a jandarmilor ialomițeni: De Crăciun, dăruiește – fii mai bun!

Jandarmii ialomițeni vor desfășura marți, 19 decembrie, o acțiune caritabilă de donare de haine și încălțăminte pentru copiii care provin din familii cu venituri reduse, din comuna Gura Ialomiței.

Aceasta a fost tema conferinței de presă desfășurată luni, 18 decembrie, la sediul Jandarmeriei Ialomița, conferință susținută de locotenent colonel Flavius Munteanu, adjunctul inspectorului șef al I.J.J. Ialomița și colonel Alexandru Constantinescu, purtător de cuvânt al instituției.

„Acțiunea este o continuare a campaniei de donare de carte din luna octombrie. La inițiativa doamnei bibliotecare din localitate, continuăm cu această acțiune caritabilă de donare haine și încăltăminte. Sunt activități frumoase, iar jandarmii le vor sprijini întotdeauna”, a afirmat Flavius Munteanu.

Astfel, elevii din clasele I-VIII din Gura Ialomiței vor primi marți un sprijin din partea jandarmilor, sacii cu donații fiind pregătiți.

„Am mobilizat colegii, iar aceștia au donat îmbrăcăminte și încălțăminte de la propriii copii, pentru copiii din Gura Ialomiței. Sper ca aceste hăinuțe să le aducă bucurie copiilor. Pe viitor ne dorim să sprijinim și alte comunități. În măsura posibilităților, ne vom mobiliza pe cerințele respective și vom fi acolo unde vom fi chemați”, a declarat și Alexandru Constantinescu.