livrari la domiciliu apa de masa la domiciliu slobozia

Accident rutier pe Autostrada A2

Pompierii militari au intervenit astăzi, în jurul orei 12:30, la un accident rutier, pe Autostrada A2 – km 130, în care un autotren încărcat cu gresie și faianță a părăsit partea carosabilă și a intrat într-un parapet de pe marginea șoselei.

Pentru gestionarea situației de urgență au fost mobilizate două echipaje din cadrul Stației de Pompieri Fetești, cu o autospecială de stingere, o ambulanță SMURD și un echipaj al SAJ Ialomița. În urma impactului a rezultat o victimă de sex masculin, șoferul autotrenului, cu vârsta de aproximativ 43 de ani, care prezenta un traumatism la nivelul capului.

După acordarea primului ajutor medical la locul intervenției, victima a fost preluată de echipajul Serviciului de Ambulanță Județean Ialomița și transportată la Spitalul Județean de Urgență Slobozia. Militarii au mai acționat pentru asigurarea măsurilor de prevenire și stingere a incendiului la locul accidentului și sablare carosabil.

ISU Ialomița – INSPECTORATUL PENTRU SITUAŢII DE URGENŢĂ “BARBU CATARGIU” AL JUDEŢULUI IALOMIŢA