Sâmbătă 11 aprilie
Ziarul Obiectiv Ialomița | Știri locale din județul Ialomița
Meniu

Accident rutier produs în localitatea Ograda

Publicat de Razvan M.

Stația de pompieri Țăndărei a intervenit la un accident rutier produs în localitatea Ograda, în care au fost implicate două autoturisme și cinci persoane (2 adulți și 3 copii cu vârste cuprinse între 3 luni și 12 ani).

 

Accident Ograda

La locul solicitării au fost alocate de urgență o autospecială de stingere cu apă și spumă și o ambulanță SMURD.

În sprijinul acestora a acționat și o ambulanță tip C de la Serviciul Județean de Ambulanță Ialomița.

În urma impactului toate cele cinci persoane au fost evaluate de către echipajele medicale aflate la fața locului, ulterior o singură persoană (adult) a fost transportată la spital pentru investigații medicale suplimentare.

Autospeciala Isu Ialomita

sursa: ISU Ialomița