Accident rutier cu trei victime din cauza unei bovine
Un accident rutier s-a produs în noaptea de luni spre marți, 12 noiembrie, pe DN 2A, în apropierea oraşului Ţăndărei, după ce un autoturism a lovit o bovină.
În urma impactului, cei trei bărbaţi care se aflau în autoturism au fost răniţi, iar bovina a decedat. Şoferul a sunat la 112, iar la faţa locului s-au deplasat un echipaj de descarcerare, un echipaj de prim ajutor calificat SMURD şi două autospeciale ale Serviciului de Ambulanţă. După ce le-au fost acordate primele îngrijiri medicale, cei trei au fost preluaţi şi transportaţi la spital.
Din primele verificări, poliţiştii deplasaţi la faţa locului au constatat faptul că în timp ce un bărbat în vârstă de 42 de ani, din judeţul Sibiu, conducea un autoturism pe DN2A, la ieşirea din localitatea Ţăndărei a fost surprins de apariţia pe partea carosabilă a unei bovine, cu care s-a impactat.
În urma evenimentului rutier a rezultat vătămarea corporală a conducătorului auto şi a doi pasageri aflaţi în autoturismul condus de acesta, doi bărbaţi de 54, respectiv 56 de ani, ambii din judeţul Tulcea, care au fost transportaţi la Spitalul Judeţean de Urgenţă Slobozia în vederea acordării de îngrijiri medicale de specialitate. În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul comiterii infracţiunii de vătămare corporală din culpă.