Ziarul Obiectiv Ialomita > Infotrafic > Accident mortal la Sinești. Trafic blocat pe DN2 București – Urziceni | https://wp.me/p49Kdo-cDi

Accident mortal la Sinești. Trafic blocat pe DN2 București – Urziceni

Centrul INFOTRAFIC din Inspectoratul General al Poliţiei Române informează că, în judeţul Ialomiţa, pe DN 2 Bucureşti – Urziceni, la kilometrul 24+200 de metri (localitatea Sineşti), a avut loc un accident în care au fost implicate un autoturism şi un autocar. În urma evenimentului o persoană  a  decedat iar o alta a fost rănită grav(ambele din autoturism). Traficul rutier este blocat.

Se estimează ca în aproximativ 45 de minute traficul să fie reluat.

UPDATE IPJ Ialomița:

Eveniment rutier s-a produs marți, 25 septembrie, în jurul orei 16.00, în apropiere de comuna Sinești și s-a soldat cu decesul a două persoane, dar și vătămarea corporală a altor două.

Astfel, în timp ce un bărbat de 63 de ani, din municipiul București, conducea un autoturism pe Drumul Național 2, din direcția Urziceni către București, a pierdut controlul direcției de deplasare și a pătruns pe contrasens, intrând în impact cu un alt autovehicul, condus regulamentar, din direcția opusă, de către un bărbat de 38 de ani, din comuna Valea Măcrișului.

Din accident a rezultat decesul primului conducător auto, bărbatul de 63 de ani, decesul unei femei de 86 de ani, pasageră a autoturismului condus de acesta, dar și vătămarea corporală a două femei de 39, respectiv 46 de ani, ambele pasagere ale celui de-al doilea autoturism.

Victimele au fost transportate la cea mai apropiată unitate spitalicescă, pentru acordarea de îngrijiri medicale de specialitate, respectiv pentru efectuarea necropsiei, în cazul persoanelor decedate.

În cauză, a fost întocmit dosar penal pentru comiterea infracțiunii de ucidere din culpă, cercetările fiind continuate pentru stabilirea cauzelor și împrejurărilor producerii evenimentului.

Loading...