Accident între Slobozia și Bucu. S-a răsturnat cu taxiul

Un accident rutier s-a produs pe DN2A, între Slobozia și Bucu (zona lacul Iezer), în care a fost implicat un autoturism taxi. Accidentul a avut loc duminică, 21 februarie, în jurul orei 14:30.

Din motive încă necunoscute, conducătorul taximetrului a pierdut controlul mașinii, s-a lovit de parapetul de pe marginea drumului și s-a răsturnat în afara părții carosabile.

Un echipaj de descarcerare și un echipaj al Serviciului de Ambulanță Județean s-au deplasat la fața locului, iar în momentul sosirii acestora șoferul de 29 de ani se afla în afara autoturismului, conștient. Acesta a primit primele îngrijiri medicale, fiind preluat și transportat la spital.

Potrivit IPJ Ialomița, tânărul a fost testat cu aparatul etilotest Drager, rezultând valoarea de 0,40 mg/l alcool pur în aerul expirat, fiindu-i ulterior recoltate probe biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.