Ziarul Obiectiv Ialomita > Locale Ialomita > A refuzat să oprească la semnalele polițiștilor. Sofer beat | https://wp.me/p49Kdo-bZC

A refuzat să oprească la semnalele polițiștilor. Sofer beat

Polițiștii au fost la datorie, pe toată perioada minivacanței de Paște, pentru ca cetățenii să petreacă în liniște și siguranță sărbătoarea Învierii Domnului.

În urma a peste 13.000 de acțiuni și intervenții efectuate de polițiști, au fost constatate peste 2.800 de infracțiuni, au fost aplicate aproape 22.000 de sancțiuni contravenționale și au fost reținute 1.324 de permise de conducere.

În perioada 5-9 aprilie a.c., peste 200 de poliţişti au acționat, zilnic, la nivel județean, pentru prevenirea faptelor antisociale şi menţinerea ordinii şi siguranţei publice.

Au fost organizate 52 acțiuni și s-a intervenit la 233 de evenimente, dintre care peste 220 au fost sesizate prin 112.

În urma activităților desfășurate de polițiști, în această perioadă, au fost constatate 129 de infracţiuni, 25 de persoane fiind surprinse în flagrant delict.

De asemenea, a fost depistată o persoană urmărită național.

Totodată, pentru neregulile constatate, polițiștii au aplicat 1.153 de sancţiuni contravenţionale, în valoare totală de 379.065 de lei.

Poliţiştii rutieri au desfăşurat activităţi pentru creșterea siguranței în trafic, fiind constatate 17 infracțiuni.

Ca măsuri complementare, au fost reținute 61 de permise de conducere și au fost retrase 18 certificate de înmatriculare auto.

În Duminica Paștelui, polițiștii au constatat 14 infracţiuni, 7 persoane fiind surprinse în flagrant delict.

Totodată, pentru neregulile constatate, polițiștii au aplicat 140 de sancţiuni contravenţionale, în valoare peste 43.000 de lei.

Poliţiştii rutieri au desfăşurat activităţi pentru creșterea siguranței în trafic, fiind constatate 2 infracțiuni la regimul circulației pe drumurile publice. Au fost reținute 8 permise de conducere și retrase 6 certificate de înmatriculare auto.

Exemplificăm:

În noaptea de 08/09 aprilie a.c., polițiștii aflați într-un filtru rutier pe Drumul Județean 212, la intrarea în municipiul Fetești au efectuat semnal regulamentar de oprire pentru un autovehicul.

Conducătorul autoturismului a refuzat să oprească la semnalele acustice și luminoase efectuate de către polițiști, motiv pentru care s-a solicitat sprijinul celorlalte patrule de poliție aflate pe raza municipiului, reușindu-se blocarea autovehiculului.

Întrucât conducătorul autoturismului emana halenă alcoolică, acesta a fost testat cu aparatul etilotest Drager rezultând valoarea de 0,65 mg/l alcool pur în aerul expirat, însă ulterior a refuzat recoltarea de probe biologice de sânge pntru stabilirea alcoolemiei.

 

Cercetările sunt continuate în cadrul unui dosar penal.