Burghelea Ştefan are 50 de ani şi a lucrat o viaţă ca brancardier la Spitalul Judeţean de Urgenţă din Slobozia. Mulţi dintre cei care au fost internaţi aici de-a lungul timpului l-au întâlnit măcar o dată pe holurile spitalului, transportând pe targă sau cu căruciorul câte un pacient aflat în imposibilitatea de a se deplasa. Acum, la rându-i, are nevoie de ajutor.

Percepția colectivă ne arată că meseria de brancardier este una lejeră și lipsită de riscuri. Adevărul „adevărat” este însă altul. Brancardierii sunt, de cele mai multe ori, „alergați” dintr-o parte în alta, de la un salon la altul, de la o secție la alta, la sala de operație și înapoi în saloane, iar în condițiile unui flux mare de pacienți, unii dintre ei supraponderali, ajung să depună un efort fizic susținut care, în timp, le afectează sănătatea, așa cum este și cazul domnului Ștefan Burghelea. A transportat pacienții cât a putut, luând cu el parcă și problemele acestora. Până a căzut… De aproape șase luni nu se poate ridica din pat decât cu mare efort și cu sprijin. În prezent este în concediu medical, cu propunere de pensionare. Are hemipareză dreaptă, dar și complicații – hipertensiune arterială (HTA), diabet, obezitate, polidiscopatie, dislipidemie mixtă (prea multe grăsimi în sânge).
După mai mult de 30 de ani de muncă, Ștefan Burghelea a ajuns la concluzia că munca e bună și necesară, dar grija față de propria persoană este mult, mult mai importantă și nu trebuie neglijată. Cu o tristețe molipsitoare ne vorbește despre importanța menținerii sănătății pe parcursul întregii vieți, despre excese dar și despre modestia care ar trebui să ne caracterizeze în multe momente ale vieții. Nu mai are soție, nu are copii, dar fața i se luminează când vorbește despre cei patru copii ai surorii sale care a murit la 49 de ani., iar soțul acesteia cu 10 ani înainte. A rămas să-i crească el, până când fiecare și-a văzut de viața lui. Este conștient că orice om are problemele lui, mai ales în perioada asta de criză, și nu crede că are cineva o obligație față de el să-l îngrijească. Acum este ajutat de un prieten, care nu are posibilități financiare. S-a săturat să stea în pat, să nu se poată îngriji singur și recunoaște că „dacă nu-l aveam pe el, cred că mă umpleau viermii aici”. Speră să-și revină, deși nu mai crede în minuni. Pentru că toate bolile care s-au aciuat la el în corp nu prea îi dau mari șanse fără tratamente speciale și fără bani. Și cum nu are bani, optimismul i se pierde pe zi ce trece, nu însă și sufletul.
„Eu nu am făcut rău nimănui. Sunt atâția ani de când trăiesc în Slobozia. Nu aveam nici 18 ani când am venit aici. Mă cunoaște tot orașul. Dar în vremurile astea grele, fiecare se gândește la el, nu se mai gândește la celălalt”, spunea Ștefan Burghelea.
Unii colegi din sindicatul Sanitas l-au sprijinit cât au putut, iar pentru a-i sensibiliza și pe alții au aplicat un afiș la intrarea în Policlinică. Dacă cineva consideră că are cum să-l ajute, să se adreseze reprezentanților sindicatului din Spitalul Slobozia, iar din puținul lor să ajute un om pe care viața l-a lovit cum nu se poate mai rău.