A apărut Partidul Ialomițenilor (PI)

Un nou partid a apărut la începutul lunii aprilie pe scena politică: Partidul Ialomițenilor

partidul ialomitenilor
Partidul Ialomitenilor

De data aceasta, este vorba despre un partid centrat strict pe județul Ialomița, fondat de oameni care au făcut parte din fostul PDL Ialomița, printre care Nicolae Sitaru, președintele Asociației Cultivatorilor de Cereale și Plante Tehnice Ialomița, primarul comunei Bucu – Ion Drăgușin, primarul comunei Perieți – Elena Cristea.

Partidul Ialomițenilor” este condus de către inginerul Constantin Vlăsceanu, un ialomițean născut în comuna Făcăeni, acum slobozean, care activează în mediu privat.

constantin vlasceanu
Constantin Vlăsceanu

„Suntem un partid perfect funcțional, cu drepturi depline de a participa la scrutinele electorale ce vor fi de acum încolo. Dumneavoastră cunoașteți foarte bine ce a stat la baza constituirii acestui partid, dar poate informația ar fi incompletă. Nu este un partid antipersoană, ci mai mult de completare a sistemului și sperăm ca astfel de derapaje, cum le-au avut cei care au făcut parte din vechiul PDL, să nu se mai întâmple.

Mă refer la încălcarea unor principii de bază. (…) De ce noi? Pentru că noi am rămas dintr-un grup destul de mare de persoane care au declarat multe, dar când … Este în obișnuința poate a multora, când se trece la fapte iată că au rămas mai puțini. Nu ne demobilizează acest lucru. (…) Alegerile de acum reprezintă pentru noi doar un barometru. Nu avem încă un target. Ne dorim să fim între partidele politice consacrate.

Ar fi pentru noi de un real succes să putem participa la partea deliberativă. Probabil o să fim, dacă electoratul ne acordă încredere, un partid balama. Trebuie să fim responsabili și realiști, nu dispunem de resurse umane și materiale astfel încât să ne așteptăm la succese foarte mari începând cu acest scrutin electoral”, declara Constantin Vlăsceanu în cadrul primei conferințe de presă susținută săptămâna trecută.

Mesajul celor din Partidul Ialomițenilor (PI) este simplu, și anume acela de „decuplare de la o decizie centrală, de la o impunere a sarcinilor de la centru”. Potrivit acestora, toate lucrurile se discută între oameni care au legătură cu Ialomița și care contează pentru ialomițeni.

nicolae sitaru
Nicolae Sitaru

„Venim ca să completăm peisajul politic al județului Ialomița. Credem că, uneori, conducerea de la centru făcută, cum a fost și în cazul nostru, cu pumnul în gură și cu spusul de la București, nu e de bun augur. Cred că am putea să ne conducem și singuri uneori, să ne luăm soarta în propriile mâini și să mergem mai departe. (…) Sperăm ca prin noi înșine să dovedim că și administrația se poate face altfel, unii dintre noi dovedind că suntem în stare să administrăm societăți, primării.

Avem doi primari care vor candida pe liste acum, avem și viceprimari, dar sunt și situații complicate de genul că dacă vor apărea public să spună că vor candida pe listele noastre își vor pierde mandatul. (…)Vrem să administrăm altfel județul, localitățile în care ne vom implica prin primarii și viceprimarii, consilierii pe care îi vom avea. Se poate face administrație bună cu oameni buni, pentru că depinde foarte mult de oameni, dar și de comunitate”, a afirmat Nicolae Sitaru.

Acesta a precizat că va deschide lista de consilieri județeni, sperând ca să obțină în urma alegerilor 3 – 4 consilieri județeni.

Fiind un partid nou, organizarea este destul de greoaie, iar timpul este foarte scurt,  însă reprezentanții acestuia speră să acopere cel puțin jumătate dintre localități cu candidați la primărie.

„Noi încercăm să arătăm că se poate și altfel. Buna noastră credință și faptul că suntem niște oameni cunoscuți în județul Ialomița și care am lăsat ceva în urma noastră reprezintă o garanție că putem fi niște administratori buni ai județului. Nu vreau să vorbim de rău despre unul și despre altul. (…)Vom face o campanie altfel, mult mai simplă. Noi punem pe masă credibilitatea noastră. Dacă oamenii vor aprecia ceea ce vrem să facem, bine, dacă nu convingi, te oprești”, a adăugat Sitaru.

În final, primarul comunei Bucu, Ion Drăgușin, s-a arătat dezamăgit de faptul că acei colegi care au fost alături la început nu au avut răbdare și au ales altă cale, ba chiar era de părere că unii dintre aceștia i-au împiedicat în înființarea noului partid.

ion dragusin
Ion Dragușin

„Cred în acest partid, este un proiect nou, ni se pot alătura oameni de calitate și să facem ceva pentru județul acesta. Pentru că suntem în urmă (…)”, a conchis Ion Drăgușin.