Spectacol tragi-comic local, televizat sau nu…
Peste 15 urgenţe medicale au fost înregistrate, în prima jumătate a zilei de luni, în Ialomiţa, din zonele unde ambulanţele ajungeau cu greu la pacienţi, sau nu puteau interveni din cauza drumurilor blocate.
Unul dintre cazurile destul de grave și pentru care s-a solicitat şi un elicopter a fost la Drăgoești, pentru a prelua o gravidă în luna a doua, care a pierdut sarcina şi sângera foarte puternic, un caz asemănător existând și în altă comună. De asemenea, Ambulanţa şi SMURD au fost solicitate pentru alte zeci de cazuri din Condeeşti, Bărbuleşti, Jilavele, Horia, Reviga, Uleşti, Maia, Scânteia, Fierbinţi, Borăneşti, Colinele, Perieţi, majoritatea copii, cu febră şi vărsături, dar şi persoane cu astm bronşic, AVC, sau diverse traumatisme.
112 apelat și pentru țigări
În cadrul Comitetului pentru Situații de Urgență, prefectul judeţului, Mădălin Teculescu, a lansat o rugăminte către cetăţenii judeţului care apelează 112 să o facă responsabil, numai dacă au cu adevărat o problemă urgentă.
Această solicitare vine ca urmare a înregistrării unui flux important de apeluri la serviciul de urgență pentru altfel de probleme decât cele urgente, exemple fiind unii cetățeni care au sunat că li s-a stricat mașina, pentru ajutoare de lemne și chiar țigări, sau pentru consiliere medicală, unele persoane cu afecțiuni cronice și pentru care urmau tratament, intrau în panică.
De aceeași părere a fost și Silvian Ciupercă, președintele Consiliului Județean Ialomița, care a ținut să precizeze că există riscul ca încrederea în serviciul 112 să scadă prin excesul de apelare, iar rezolvarea tuturor problemelor ridicate nu poate veni în toate cazurile.
Spectacol tragi-comic local, televizat sau nu…
Ședința Comitetului a fost una oarecum diferită față de celelalte, cu discuții uneori sterile și fără aplicabilitate reală, cu explicații dintre cele mai diverse cu privire la modul de supraviețuire în condiții de izolare, cu etalări de cunoștințe tehnice despre wole, freze, tractoare superperformante, drujbe, despre cum se sparge zăpada înghețată cu trotil, despre abundența de ajutoare cu care unii locuitori s-au pricopsit, iar alții nu, și chiar despre aparițiile „pe sticlă” ale unor reprezentanți ai autorităților locale și județene.
Trebuie menționat și faptul că la ședința Comitetului pentru Situații de Urgență a participat, pe lângă membrii CSU și ai Comandamentului de iarnă, chiar președintele PDL Ialomița, Cazacu Marinică.
Acesta întreba la un moment dat dacă tot ceea ce se vorbește în ședință este consemnat undeva și dacă se verifică în teritoriu tot ceea ce se spune aici, făcând referire în special la capacitatea și numărul utilajelor de la drumurile naționale.
Legat de acest aspect, prefectul a afirmat că cele mai mari sincope au fost la SDN Urziceni, ceea ce a făcut ca acea zonă să fie serios afectată. Însă, prefectul a adăugat că va suplimenta cu utilaje primite din alte județe în zona de competență a celor de la Urziceni, iar situația va fi gestionată cum trebuie.
Și s-a trecut repede pe un alt palier al discuțiilor, în condițiile în care pe un anume post de televiziune central, primarul de la Adâncata, Marin Gheorghe, ar fi afirmat că în localitatea sa au murit cinci oameni în ultimele zile. Odată apărută această informație, toată lumea s-a isterizat și a început să verifice. Au început telefoanele, la primăria Adâncata, la poliție și cine mai știe pe unde, să afle unde-s morții, cum se numesc, câți ani au și de ce anume au murit. După lupte seculare, au aflat că cei cinci erau de fapt patru, din care au rămas doi… Doi bătrâni care au murit de „moarte bună”. Dar dacă primarul de acolo are o problemă şi vrea să fie mediatizat este problema lui, spunea prefectul.
„Dacă primarul de acolo vrea să sune şi să ţină un operator de la Comitet câte o jumătate de oră la telefon să-i explice cum trebuie Trezoreria naţională să-i deschidă lui un cont, iar e problema lui. Dacă primarul a spus că sunt cinci morţi acolo, dar nu a spus că sunt morţi de cinci săptămâni, şi au murit de diverse, noi trebuie să ne păstrăm calmul şi să transmitem mesaje unitare, comunicate, în care să se explice cetăţenilor ce au de făcut şi ce se întâmplă în teritoriu”, spunea Teculescu.
A doua zi, marți, 14 februarie, primarul revenea pe același post de televiziune, Antena 3, și spunea că a avut patru morți, dar care au murit de moarte bună, nu cum spun unii că au murit de frig… Cine să-i mai înțeleagă, nu?
Tot la televiziuni a făcut referire și subprefectul Gigi Petre care, mai în glumă, mai în serios, a spus că dacă nu erau televiziunile centrale, autoritățile nu se mobilizau atât de mult să-i deszăpezească pe oameni.
„Fiecare mai avem câte o cunoștință la vreo televiziune din asta. Să-i chemăm pe ăștia, în fiecare localitate câte-un post, că poate așa ne deblocăm. Că dacă ați reușit să ajungeți în Horia cu Realitatea, atunci… Eu cu Protv i-am rezolvat pe cei de la Cocora…”, spunea Gigi Petre.
De televiziuni a fost apelat și primarul de la Armășești, Ștefan Neagu. O intervenție tragi-comică, la România TV. Potrivit declarațiilor sale, de 10 zile stătea la primărie, singur, pentru că angajații nu au putut ajunge la muncă de la Urziceni sau alte localități blocate de nămeți. A fost nevoit să ia decizii singur, să răspundă la SMS-uri, să meargă în localitate să vadă oamenii, să dea tot felul de rapoarte etc. Astfel că, hotărârea prefectului ca în fiecare localitate să se întrunească acel comitet local pentru situații de urgență pentru a stabili anumite măsuri de intervenție, l-a amuzat, în condițiile în care era singurul membru al Comitetului local pentru situații de urgență.
„Am primit o mie de mesaje de la ISU, Prefectură, prefect etc. Dacă avem nevoie de lemne, de combustibil… Chiar mi-a fost teamă că mi se consumă bateria la telefon. La un moment dat, mi se solicita copia după procesul verbal al ședinței comitetului local. Care comitet? Eu eram comitetul local pentru situații de urgență”, spunea primarul la tv.
Trecând la lucruri serioase, acesta spunea, jenat, că a fost nevoit să transporte o femeie moartă în condiții suspecte la morga din Urziceni, cu tractorul, ca în filmele de groază, că au șase ferme cu peste 100 de vaci unde laptele este pus în saci de plastic sau aruncat pentru că mașinile de colectare nu au putut ajunge, că ajutoarele pentru cei șapte oameni care trebuiau să le primească (și care între timp au murit) s-au împotmolit pe nu se știe unde, iar dacă prefectul a ajuns în zonă, nu a făcut decât câteva poze și a plecat. Întrebat de ce nu s-a folosit de forța de muncă a celor de la 416, primarul de la Armășești a spus că are „șapte inși”, dar pentru că sunt bolnavi nu pot presta muncă în folosul comunității.
Topirea zăpezii, o altă problemă
Și, uite așa, isteria cu televiziunile care, să recunoaștem, au avut un aport substanțial în această perioadă, a fost stopată brusc de un reprezentant al Armatei, care a pus problema topirii acestor zăpezi, solicitând informații privind intervenția în astfel de cazuri, din timp, pentru evitarea unor drame.
Pe lângă alte măsuri, prefectul a declarat că zăpada ar trebui îndepărtată, mai ales de lângă casele construite din chirpici, și cărată în afara localităților afectate.
În finalul ședinței, președintele Consiliului Județean Ialomița, Silvian Ciupercă, a făcut referire la problemele ce vor apărea după ce această situație va trece, în special în ceea ce privește decontările acestor intervenții.
„Fondul de intervenție la dispoziția autorităților locale pentru situații de urgență este singura soluție. (…) Așa cum este fondul de intervenție la dispoziția primului ministru, la care s-a apelat acum pentru situațiii de urgență, autoritățile să aibă acest fond de intervenție”, spunea președintele C.J.
Și de aici au început discuții contradictorii între prefect și președintele Consiliului Județean legate de diferențele dintre fondul de intervenție și fondul de rezervă, discuție care s-a sfârșit într-un vacarm general și care încheia ședința…
Vom vedea în următoarea perioadă ce va fi când se va trage linie și se va contabiliza totul. La acest moment, prioritatea ar trebui să fie alta, sperăm… Salvarea de vieți omenești și îndepărtarea pericolului care nu a trecut.
Marți dimineață, câteva drumuri naționale erau redate circulației rutiere, semn că ușor, ușor, intrăm în normalitate. Ce-o mai însemna ea în ziua de azi.