Un autoturism care figura ca fiind furat din Italia a fost găsit de polițiștii ialomițeni
Autovehiculul, fabricat în anul 2020 și evaluat la aproximativ 80.000 de euro, a fost dat în urmărire de autoritățile italiene după ce, în cursul anului 2025, a fost sesizat furtul acestuia.

La data de 12 ianuarie, polițiștii din cadrul Poliției Orașului Țăndărei și Serviciului de Investigații Criminale, în urma activităților investigativ-operative, au depistat autoturismul în posesia unui bărbat de 25 de ani, din Țăndărei.
Autoturismul a fost indisponibilizat, iar în cauză a fost deschis un dosar penal pentru tăinuire.
Cercetările continuă, în colaborare cu autoritățile judiciare italiene, prin intermediul Biroului Național Focal Interpol, pentru documentarea faptei și stabilirea responsabilității persoanelor implicate.