Slobozia: Tânăr cercetat pentru furt calificat, reținut pentru 24 de ore
Polițiști din cadrul Poliției Municipiului Slobozia au reţinut, pentru 24 de ore, un tânăr în vârstă de 22 de ani, cercetat sub aspectul săvârşirii infracţiunii de furt calificat.
În fapt, în cursul zilei de 11 aprilie , administratorul unei societăți comerciale a sesizat poliția cu privire la faptul că în cursul nopții, persoane necunoscute au pătruns în incinta unității economice și au sustras bunuri alimentare în valoare de 1.100 lei.
În urma cercetărilor efectuate cu operativitate, polițiștii au depistat persoana bănuită, un tânăr de 22 de ani, care a fost condus la audieri.
În urma probatoriului administrat, sub supravegherea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Slobozia, tânărul a fost reținut de polițiști, pentru 24 de ore, sub aspectul savârşirii infracţiunii de furt calificat și a fost introdus în Centrul de Reţinere şi Arestare Preventivă al inspectoratului.
sursa: IPJ Ialomița