DSVSA Ialomița: Produsele medicinal veterinare antiparazitare externe tip concentrat emulsionabil, autorizate pentru animale de la care se obțin alimente, interzise la achiziționare de către farmaciile veterinare
Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor Ialomița informează crescătorii de animale de pe raza județului Ialomița, precum și administratorii farmaciilor veterinare, cu privire la publicarea în Monitorul Oficial nr. 986/02.10.2024, a Ordinului A.N.S.V.S.A. nr. 162/25.09.2024, pentru modificarea Normei Sanitare Veterinare privind condițiile de organizare și funcționare a unităților farmaceutice veterinare, precum și procedura de înregistrare sanitară veterinară/ autorizare sanitară veterinară a unităților și activităților din domeniul farmaceutic veterinar, aprobată prin Ordinul A.N.S.V.S.A. nr. 83/2014.
Astfel, începând cu data intrării în vigoare a ordinului menționat, se interzice achiziționarea de către farmaciile veterinare a produselor medicinal veterinare antiparazitare externe tip concentrat emulsionabil, autorizate pentru animale de la care se obțin alimente, inclusiv la cabaline, și a produselor medicinal veterinare ce conțin substanțe anestezice și tranchilizante, substanțe cu acțiune hormonală, tireostatică sau beta-antagonistă.
Produsele medicinal veterinare antiparazitare externe tip concentrat emulsionabil, autorizate pentru animale de la care se obțin alimente, inclusiv la cabaline, și produsele medicinal veterinare ce conțin substanțe anestezice și tranchilizante, substanțe cu acțiune hormonală, tireostatică sau beta-antagonistă, aflate pe stoc în farmaciile veterinare, pot fi comercializate până la epuizarea stocurilor, dar nu mai târziu de 90 de zile de la intrarea în vigoare a prezentului ordin.