Echipamente pentru diagnosticarea și tratarea cancerului, la Spitalul Județean de Urgență din Slobozia
Cancerul a fost și va rămâne o problemă majoră de sănătate publică, atât la nivel național, cât și mondial, fiind printre primele cauze ale deceselor premature în sute de țări.
Din nefericire, această afecțiune este responsabilă de aproximativ 10 milioane de decese în 2020, una din 11 femei și unul din 8 bărbați decedând din cauza acestei boli în fiecare an.
De asemenea, estimările arată că atât incidența cât și prevalența acestei afecțiuni sunt în creștere.
În România, de exemplu, în 2020, au fost înregistrate 98.886 de cazuri de cancer (dintre care 53.881 cazuri la bărbați și 45.005 la femei) și 54.486 de decese, majoritatea în cazul bărbaților – 31.886. Cele mai frecvente localizări, la ambele sexe, sunt în zona colorectală, plămân, sân, prostată, vezica urinară. La sexul masculin, cele mai frecvente cancere au fost înregistrate, în strânsă legătură cu localizările în zona plămânilor, prostată, colorectală, vezica urinară, stomac, iar la femei, cele mai frecvente localizări au fost în strânsă legătură cu zona sânilor, colorectală, col uterin, plămân, corp uterin.
Astfel, nevoia de facilități care să poată oferi, la un nivel superior, servicii de diagnostic, tratament și monitorizare prin investiții în unitățile sanitare devine una evidentă.
Consilierii județeni au adoptat miercuri, 26 iunie, o hotărâre prin care au aprobat participarea Spitalului Județean de Urgență din Slobozia la realizarea unui proiect legat de „modernizarea infrastructurii unității sanitare, prin dotarea cu echipamente pentru diagnosticarea și tratarea cancerului”, proiect finanțat prin Apelul de proiecte „Investiții în infrastructura publică a unităților sanitare de interes regional/județean care diagnostichează și tratează cancer în cadrul programului de Sănătate 2021 – 2027” și a cheltuielilor legate de proiect.
Prin acest tip de investiție, Spitalul Județean de Urgență Slobozia își dorește creșterea accesului populației la servicii medicale preventive de calitate, creșterea eficacității serviciilor medicale, introducerea de metode noi de diagnosticare, creșterea numărului de pacienți evaluați și automatizarea completă a fluxului de pregătire și interpretare, cu reducerea timpului de eliberare a rezultatelor finale pentru adaptarea medicației sau a procedurilor de urmat.
Valoarea totală a proiectului este de 24.879.500 lei, din care 497.590 lei reprezintă contribuția de 2%, care va fi suportată de unitatea sanitară.
Se vor achiziționa scaune electrice de chimioterapie, dozator automat citostatice, injectomate, infuzomate, seringi, ecograf cu toate sondele, unitate ginecologică cu colposcop și electrocauter, video gastro-colposcop+aspirator+prelevator probe bioptice, RMN 3T, CT normal, sistem automat de distribuție medicamente, videofibroscop ORL, Tum endoscopie, videogastroscop, videocolonscop, videoduodenoscop, aspirator chirurgical, pompă irigare endoscopică, insuflator endoscopic, mașină spălat endoscoape etc.