Incendiu la o școală din municipiul Slobozia și la o casă din Munteni-Buzău
Stingerea incendiilor, acordarea de prim ajutor și asigurarea măsurilor de prevenire și stingere a incendiilor reprezintă doar câteva exemple dintre cele 55 de misiuni desfășurate de salvatorii ialomițeni, în ultimele 72 de ore (14.06- 16.06.2024).
La nivel județean, 47 persoane au primit ajutorul echipajelor SMURD.
Dintre cele mai relevante misiuni gestionate de aceștia, amintim:
În data de 14.06.2024, în jurul orei 14:10, două echipaje operative din cadrul Detașamentului de pompieri Slobozia au intervenit, cu o autospecială de stingere cu apă și spumă și o autospecială de primă intervenție și comandă, pentru asigurarea măsurilor de prevenire și stingere a incendiilor, la o școală din municipiul Slobozia. Incendiul a fost lichidat de cadrele didactice înaintea sosirii salvatorilor. Un elev a suferit arsuri ale membrelor superioare și inferioare și a fost transportat la Spitalul Județean de Urgență Slobozia.
Salvatorii ialomițeni au fost solicitați să intervină pentru asigurarea măsurilor de prevenire și stingere a incendiilor și a măsurilor de acordare a primului ajutor medical calificat pe timpul desfășurării Festivalului Internațional de Folclor „Floare de pe Bărăgan”, desfășurat în municipiul Fetești, precum și pe circuitul MOTORPARK din localitatea Adâncata.
În ultimele 72 de ore, pompierii au acționat pentru localizarea și stingerea a 5 incendii înregistrate la nivel județean .
Din totalul celor 5 incendii care au avut loc în perioada menționată, 4 intervenții au fost înregistrate la arderi necontrolate (vegetație uscată), fiind afectate aproximativ 2 hectare de teren. Cauzele probabile de producere au fost focul deschis în spații deschise și fumatul în locuri nepermise sau neprotejate corespunzător.
Arderea miriștilor, turbăriilor, litierelor pădurii, stufului, tufărișurilor sau vegetației ierboase este strict interzisă (articolul 94 alineatul (1), litera n din OUG nr.195/2005 privind protecția mediului) și constituie contravenții, sancționându-se cu amendă de la 7.500 lei (RON) la 15.000 lei (RON), pentru persoane fizice, și de la 50.000 lei (RON) la 100.000 lei (RON), pentru persoane juridice.
În după-amiaza zilei de duminică, în jurul orei 14:05, Detașamentul de pompieri Slobozia și Detașamentul de pompieri Urziceni au intervenit pentru localizarea și lichidarea unui incendiu, produs la locuința unui cetățean, în localitatea Munteni- Buzău. La locul solicitării au fost alocate de urgență trei autospeciale de stingere cu apă și spumă, o cisternă, o autoscară mecanică și o ambulanță SMURD. La sosirea forțelor de intervenție, incendiul se manifesta prin ardere generalizată la nivelul acoperișului. Pentru lichidarea acestuia, dar și pentru îndepărtarea efectelor negative, salvatorii au acționat aproximativ cinci ore. Ca urmare a producerii evenimentului au ars acoperișul pe o suprafață de aproximativ 200 de metri pătrați, un garaj de aproximativ 25 de metri pătrați, o terasă cu o suprafață de aproximativ 60 de metri pătrați, obiecte de mobilier, electrocasnice și articole de îmbrăcăminte. Pe timpul misiunii, paramedicii SMURD au monitorizat trei persoane (două prezentau atac de panică, iar cea de-a treia traumatism membru superior), ulterior nefiind necesar transportul acestora la unitatea spitalicească.
Cauza probabilă de producere a incendiului a fost stabilită ca fiind scurtcircuitul electric generat de un acumulator defect.
Reamintim măsurile necesare pentru preîntâmpinarea incendiilor de acest gen, care pornesc de la scurtcircuitele electrice:
- – efectuaţi verificarea periodică a instalaţiei electrice, cu personal autorizat;
- – nu folosiţi instalaţii electrice improvizate;
- – verificaţi periodic cordoanele de legătură ale aparatelor electrice şi înlocuiţi-le atunci când sunt uzate;
- – nu folosiţi prize sau întrerupătoare slăbite;
- – nu suprasolicitaţi o priză deoarece unele incendii se produc din cauza solicitării excesive a unei surse de curent;
- – instalaţi şi utilizaţi aparatura electrocasnică respectând indicaţiile producătorului din prospectul produsului;
- – amplasaţi şi utilizaţi aparatele electrice departe de mediile umede.
În continuare, pompierii militari rămân mobilizați, 24 de ore din 24, pentru gestionarea operativă a situaţiilor de urgenţă şi acordarea primului ajutor medical specializat persoanelor aflate în dificultate.
Nu uitați! Informații despre modul de comportare în cazul producerii unor situații de urgență pot fi obținute prin accesarea platformei naționale de pregătire în situații de urgență https://fiipregatit.ro și aplicația de mobil DSU care poate fi descărcată gratuit din App Store și Google Play.