IPJ Ialomița: Percheziții domiciliare desfășurate în municipiul Slobozia
În cadrul acțiunii JUPITER, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și Inspectoratului General al Poliției Române, la data de 28 mai, polițiștii din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalității Economice au pus în executare șase mandate de percheziție domiciliară emise de Judecătoria Slobozia, în municipiul Slobozia, într-un dosar penal în care se efectuează cercetări pentru săvârșirea infracțiunilor de înșelăciune.
Din cercetări a reieșit faptul că, în perioada 2021 – prezent, reprezentantul unei societăți comerciale, un bărbat, de 39 de ani, cu sediul în municipiul Slobozia, ar fi indus în eroare mai multe persoane fizice, în urma încheierii unor contracte de asigurare pentru culturi agricole, asigurări CASCO și RCA pentru autovehicule.
Întrucât procedura de asigurare nu ar fi fost finalizată în sistemul electronic, documentele inițiale erau anulate, iar bunurile nu figurau asigurate.
De asemenea, în urma perchezițiilor au fost descoperite bunuri și înscrisuri, respectiv două unități PC de la sediul societății, cu ajutorul cărora ar fi fost falsificate polițele de asigurare, contractele și chitanțele, respectiv documente utile cauzei, precum chitanțe falsificate prin decupare, adăugare de date, falsificarea ștampilelor aplicate.
Acțiunea a beneficiat de sprijinul Direcției Operațiuni Speciale din Poliția Română.
Facem precizarea că, pe întreg parcursul procesului penal, persoanele cercetate beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum și de prezumția de nevinovăție.
sursa: IPJ Ialomița