Conferință de lansare a candidaților Alianței Dreapta Unită Ialomița
Alianța Dreapta Unită Ialomița, formată din Uniunea Salvați România (USR), Partidul Mișcarea Populară (PMP) și Forța Dreptei (FD), a dat miercuri, 3 aprilie, startul campaniei pentru alegerile europarlamentare și locale, prin lansarea principalilor candidați, în prezența liderului USR, Dan Barna, a membrilor și zecilor de candidați la alegerile locale, atât pentru funcția de primar, președinte de Consiliu Județean, cât și în consiliile locale.
În sala Centrului Cultural „Ionel Perlea” din Slobozia, candidații Alianței Dreapta Unită au transmis mesaje de unitate, încredere, speranță și determinare, mesaje care să-i motiveze suficient de bine pentru perioada următoare, una destul de epuizantă din multe puncte de vedere.
De asemenea, s-au adus în discuție avantajele pe care le au la aceste alegeri, candidând în cadrul unei Alianțe, dar și problemele pe care le întâmpină din punct de vedere al traseismului politic.
Ionuț Moldoveanu, președintele Tineretului Forța Dreptei, filiala Ialomița, candidat pentru funcția de primar al comunei Ciulnița, a făcut referire la puterea și rezistența tinerilor de a duce această misiune politică, la entuziasmul lor, dar și la responsabilitatea pe care o au pentru a face lucrurile mai bine, mai corect, susținând că tinerii nu mai tolerează scandalurile, corupția și răul din jurul nostru.
„Tinerii trebuie să aibă mai multă încredere în ei, atât pe plan personal, profesional, cât și politic, să creadă într-o idee sau în cineva. Acestea sunt trei lucruri de care au nevoie pentru a se dezvolta. (…) În 2024, împreună cu tinerii, împreună cu mediul antreprenorial, și împreună cu oamenii responsabili, trebuie să facem o Românie mai bună, o România modernă, o Românie în care tinerii doresc să se întoarcă. Cu siguranță, Alianța Dreapta Unită are candidați responsabili, viabili, pentru fiecare localitate în parte, pentru fiecare municipiu, pentru România și pentru alegerile europarlamentare. Sunt convins că Dan Barna, Violeta Alexandru și Eugen Tomac sunt soluția și vor fi ambasadorii noștri în Parlamentul European”, a transmis Ionuț Moldoveanu.
De asemenea, președintele PMP Ialomița, Cazacu Marinică, primarul comunei Ion Roată, s-a arătat încrezător de faptul că Alianța Dreapta Unită va obține un rezultat bun, iar ca „veteran în politică” i-a îndemnat pe toți să lupte pentru fiecare localitate, pentru fiecare candidat pe care îl au, acuzând totodată alte partide că „le fură aproape în fiecare zi câte un candidat bun”. Acesta a făcut apel la unitate și la puterea echipei, la forță și corectitudine care, în opinia sa, le vor aduce victoria.
„Eu am învățat să fac politică nu aruncând cu noroi în alții, ci prin a arăta ce pot să fac eu. Eu de fiecare dată când am candidat am obținut între 80% și 97%. Asta înseamnă că am făcut ceea ce trebuie pentru cetățean. Și dumneavoastră puteți. Vă îndemn să faceți ceva în localitățile în care candidați, să arătați ce ați făcut, pentru a-i convinge pe cetățeni să vă voteze. Mediul rural este altfel, iar cei care candidează ar trebui să aibă o atitudine justă, corectă. Nu cu ceartă, cu scandal”, a spus primarul din Ion Roată.
Totodată, Octavian Săvoiu, președintele USR Ialomița, a criticat în context decizia de comasare a alegerilor, considerând măsura un fel de „tocăniță” din care nu mai înțelege nimeni nimic, însă a ținut să precizeze că se simte mult mai optimist față de 2020.
Acesta a transmis un mesaj alegătorilor, legat de deciziile pe care le-au luat cu privire la candidați, spunând că dacă în 2020 din cei 25 de candidați la primărie au obținut doar doi primari, aceștia s-au dovedit a fi „printre cei mai buni” din județ, iar acum vor încerca să pună pe liste tot oameni gospodari, în speranța că oamenii îi vor alege și, încet, încet, vor reuși să „producă acea schimbare”. De asemenea, a transmis un mesaj către candidați, pe care i-a felicitat pentru alegerea pe care au făcut-o, de a fi în Alianța Dreapta Unită, dar și să fie curajoși și să nu cedeze amenințărilor pe care le primesc.
„Acum Dreapta Unită este o forță. Avem peste 50 de candidați. Și îl completez pe domnul Cazacu, care a spus că de fiecare dată când un candidat bun optează pentru noi este asaltat din toate părțile. Avem printre noi oameni care au fost sunați aproape zilnic în ultimele săptămâni. (…) Nu este ușor să gestionezi o alianță formată din trei partide, dar vă asigur că vom face tot ce ține de noi să aveți o alianță puternică și oameni buni pe care să-i votați. (…) Există presiuni, amenințări, da. Dar vă spun că sunteți printre cei mai curajoși oameni din județul ăsta. Dacă în România schimbarea nu se produce în ritmul pe care noi ne dorim să se producă este pentru că prea puțini oameni au curaj să-și asume niște lucruri așa cum faceți voi”, a transmis Octavian Săvoiu.
În aceeași notă a vorbit și vicepreședintele USR, Dan Barna, cel care deschide lista la alegerile europarlamentare din partea Alianței Dreapta Unită.
Acesta a explicat că situația economică din România este una complicată la ora actuală, acuzând actuala guvernare de împovărarea cetățenilor cu tot felul de taxe și cu tot felul de crize, iar legat de spectrul politic, Dan Barna a vorbit din perspectiva a trei poli de putere, de stânga, extremismul pro-rus, și dreapta unită, în opinia sa singura alternativă modernă.
Despre candidații ADU, atât la Primăria municipiului Slobozia, respectiv Mihai Tănăsescu, dar și la Consiliul Județean, Eugen Dubălaru, vicepreședintele USR susținea că sunt oameni care „au dovedit până la acest moment și consecvență și înțelepciune politică”.
„Am încredere că împreună vom obține un rezultat cu adevărat spectaculos. Mergem împreună la victorie!”, a încheiat Dan Barna.
În cadrul acestui eveniment a luat cuvântul și Mihai Tănăsescu (fost prefect), care și-a asumat o candidatură la Primăria municipiului Slobozia din partea Alianței Dreapta Unită. Dacă la alegerile din 2020 USR PLUS a sprijinit un candidat de la alt partid la primărie, acum s-a impus în cadrul Alianței, propunându-se un candidat din partea USR, chiar dacă sub umbrela Alianței Dreapta Unită.
Mihai Tănăsescu vrea să atragă de partea lui tinerii, susținând că vrea să facă din Slobozia „un oraș care să le ofere copiilor mult mai multe motive de a rămâne decât de a pleca, un oraș pe care tinerii să-l aleagă, un oraș viu și vibrant”.
Pentru asta, principalul obiectiv declarat este „creșterea economică”, susținând că astfel toate problemele legate de apă, canalizare subdimensionată, țânțari, subsoluri inundate vor fi rezolvate. Deși este de părere că probleme vor exista în continuare, acestea vor fi, în opinia sa, „demne de anul pe care îl trăim și nu probleme demne de epoca medievală, așa cum sunt acum”.
În schimb, Eugen Dubălaru, președintele Forța Dreptei Ialomița și candidat al Alianței Dreapta Unită la președinția Consiliului Județean, mizează pe experiența sa de aproximativ 25 de ani din mediul antreprenorial, pe fonduri europene, dar și pe experiența pe care o are ca profesor, expert evaluator sau voluntar în diferite ONG-uri.
„Știu că va fi o luptă grea și va fi o luptă grea pentru toată lumea. (…) Dar viața m-a învățat că trebuie să lupt pentru fiecare lucru. Iar noi, cei din Alianța Dreapta Unită, vom lupta pentru fiecare vot pe care îl vom obține în Ialomița. Și mai cred că vom face o figură foarte, foarte bună. Economist ca profesie și antreprenor de atâta timp, voi încerca, împreună cu echipa mea, să creionez o platformă program pentru dezvoltarea județului, bazată pe trei piloni esențiali, din punctul meu de vedere. Doi dintre ei sunt foarte familiari, pentru că activez într-o ONG de foarte mult timp, iar acești doi piloni de dezvoltare sunt foarte importanți: educația și antreprenoriatul. Iar al treilea pilon, pentru liniștea tuturor ialomițenilor, este sănătatea. (…) Mulțumesc tuturor colegilor mei din Alianța Dreapta Unită pentru această onorantă poziție și sunt convins că ne vom bate, atât eu din postura de candidat la președinția Consiliului Județean, cât și toți ceilalți din postura de candidați la primărie. Mă bucur să văd atâta energie, atâta forță și entuziasm în sală. Pentru că tineretul asta înseamnă. (…) Asta ne dă energie și sunt convins că vom face o figură foarte, foarte bună în Ialomița”, a transmis Eugen Dubălaru.
În cadrul unei conferințe de presă, Dan Barna nu s-a hazardat să dea un pronostic legat de scorul electoral pe care estimează că îl vor obține, susținând că deși Alianța Dreapta Unită s-ar situa, procentual, undeva cu „doi în față”, având o creștere semnificativă în ultima perioadă, nu vrea să „pună cărămizi nenecesare pe umerii colegilor” și să facă pronosticuri la nivel județean. Însă este convins că rezultatul va fi mult mai bun față de acum patru ani.
Reprezentanții Alianței Dreapta Unită susțin că au candidați stabiliți în foarte multe localități, dar sunt rezervați în a face publice numele tuturor până nu vor depune aceste candidaturi și vor fi finale. Mișcările „de trupe” de pe frontul politic, de la un partid la altul, fac ca listele de candidați să fie ținute cumva „sub cheie”, până când vor fi siguri că acei candidați sunt „trup și suflet” și nu vor fi atrași în alte partide politice.