Miercuri, 6 decembrie, la Muzeul Național al Agriculturii din Slobozia, a fost deschisă expoziția „Anotimpurile vieții țăranului”, o expoziție care abordează viața, viața țăranilor, de la naștere, moduri diferite de a trăi, importanța familiei, meșteșuguri, obiceiuri morale sau sociale, până la „marea trecere”.

Vizitatorul poate afla cum arăta o parte din satul românesc, cu oamenii săi care dădeau farmec acestui mod de viață, tihnit, dar în același timp greu, apăsat, care forma caractere, în care timpul curgea altfel, în care munca la câmp sau în gospodărie era o preocupare importantă, în care existau anumite cutume, obiceiuri, credințe, standarde, în care meșteșugurile apropiau oamenii, iar sprijinul din partea comunității venea fără să-l ceri. O lume fascinantă, idilică, dar care te izbea „de pragul de sus când îți era lumea mai dragă”. Viața țăranului din perioada interbelică era grea, dar organizată.  Țăranul de ieri și tăranul de astăzi nu seamănă deloc. Țăranul de ieri avea cuvânt, iar cuvântul ținea loc de contract, avea respect, frică de Dumnezeu, era legat de „glie”, nu se văita, era aspru și își accepta condiția, în ciuda schimbărilor, uneori dramatice, din viața sa. Țăranul de astăzi, nu. Țăranul de astăzi este transformat total de modernism.

„Este o expoziție foarte interesantă, prin concept. Până la urmă este vorba despre existența țăranului român în decursul timpului și existența comunității țărănești. Dacă ne gândim la aceste aspecte, ne întoarcem în istorie și ne dăm seama când comunitatea de țărani din perioada interbelică era bine consolidată, când avea repere, reguli, morală, când avea religie, o unitate care, odată cu apariția comunismului, s-a clătinat puternic. A fost afectată de comunism și a continuat să fie afectată profund de post-comunism. Pentru că echilibrul care exista în perioada interbelică nu s-a mai putut regăsi, în mod firesc până la urmă, pentru că istoria a curs, timpul a curs, iar această comunitate a satului românesc s-a stricat profund. Au dispărut reguli, credințe, obiceiuri, relațiile intercomunitare (…)”, spunea prof. dr. Gheorghe Petre, managerul Muzeului Național al Agriculturii.

„Anotimpurile vieții țăranului” sunt strâns legate nu numai de parcurgerea temporară a unor momente importante din viață, ci și de procesul de apartenență a țăranului român la viața religioasă, economică, politică, morală, viață socială și cea privată, de-a lungul vieții.

„„Anotimpurile vieții țăranului” este o expoziție realizată din punct de vedere etnografic pe problema satului românesc, care suferă o serie de transformări, mai ales după 1945, când țăranul român a fost lipsit de demnitatea de a fi proprietar pe pământ și de a se bucura de roadele muncii sale. Această neliniște a țăranului și-a pus amprenta asupra chipurilor acestuia, de la copilărie, la atingerea maturității și până la bătrânețe, la încheierea vieții. (…) Post-modernismul a atacat obștea sătească altfel, cu alte idei, idei de modernism, de evadare tocmai din această obște, care i-a dat demnitate țăranului, și îl face să migreze către alte oportunități. (…) Acum rămâne ca țăranul să se reancoreze în tradițiile pe care le-a moștenit din strămoși, iar biserica să-și aducă influența, pentru că acolo se cizelează acele caractere, acele amprente care fac ca aceste anotimpuri ale vieții țăranului să se desfășoare într-un anume fel, să readucă în prim plan acea demnitate și acea sfidare a timpului (…)”, a transmis muzeograful Fideliu Rubinescu-Ostriceanu.

Totodată, vicepreședintele Consiliului Județean Ialomița, Alexandru Dinu, fost primar al comunei Mihail Kogălniceanu, povestea că a prins anii ´40 – ´50, chiar pe timpul comunismului, când tradiția încă se mai păstra, când „comunitatea de țărani era participantă la întreaga viață a satului, de la botez, nuntă, înmormântare, dar cel mai important lucru din acea perioadă era solidaritatea. Este adevărat, vremurile s-au schimbat (…). Scriitorii noștri au povestit despre viața la țară. În Ciulinii Bărăganului, Panait Istrati spunea că „,mai liniște ca în Bărăgan și mai multă libertate nu e nicăieri. Poți să strigi și să urli cât vrei tu”, de unde și vorba „ce țipi, măi, așa, parc-ai fi pe Bărăgan”.

În final, corul Liceului Pedagogic „M. Basarab” din Slobozia a susținut un miniconcert de colinde specifice sărbătorilor de iarnă.

Expoziția este deschisă până în ianuarie 2024.