Municipiul Slobozia a depus candidatura în runda a doua a proiectului Capitala Tineretului din România pentru anul 2025!
Luni, 16 octombrie, Municipiul Slobozia a depus candidatura în runda a doua a proiectului Capitala Tineretului din România pentru anul 2025! Pentru a avea parte de o mai bună organizare, tinerii implicați în proiect s-au împărțit în grupe de promovare, de scriere a candidaturii, de IT și de comunicare a informațiilor în mediul online, pe paginile de social media.
Candidatura a fost construită în jurul conceptului Free Your Mind, un concept curajos prin care se dorește cu adevărat un impact la nivel național.
“Conceptul de #FreeYourMind a fost gândit pornind de la ideea că tinerii din Slobozia vor să provoace comunitatea lor, dar și întreaga Românie, la dialoguri constructive pe câteva tematici de actualitate. Conceptul are la bază dorința de a crea o comunitate incluzivă unde toți tinerii, indiferent de vârstă, sex, etnie, capacități sau statut social se pot exprima liber, pot simți că ideile lor sunt ascultate și respectate și pot primi susținere pentru ca ideile lor să devină realitate“, susțin tinerii.
“Titlul de Capitală a Tineretului din România reprezintă o oportunitate unică de a transforma Slobozia într-o portavoce pentru tinerii din țară, sperând astfel ca mesajele lor să ajungă la un număr cât mai mare de persoane din țară și să provoace schimbări în cât mai multe localități“, subliniază aceștia.
Susținerea candidaturii în fața celor 25 de jurați se va desfășura vineri, 17 noiembrie a.c., iar decernarea titlului de Capitală a Tineretului din România pentru anul 2025 va avea loc în data de 18 noiembrie, la Târgu Jiu, în cadrul Summitului Tinerilor 8.0.