Verificări la centrul asociației Dales din Dridu. Sesizări cu privire la două persoane cu dizabilități, legate la mâini.
UPDATE: În continuarea comunicatului de presă de ieri, cu privire la sesizarea de contenționare a două persoane aflate în „Centrul de Îngrijire și Asistență pentru Persoane Adulte cu Dizabilități Dridu“, Asociația „Dales“ vă precizăm următoarele:
- pacienta, în vârstă de 19 ani, diagnosticată cu autism și retard mintal sever cu agitație psihomotorie și autoagresivitate a fost transferată la Spitalul Obregia, prezentând o criză în timpul verificărilor.
- pacientul, în vârstă de 28 ani, diagnosticat cu tulburări psihotice a rămas instituționalizat în cadrul centrului.
După efectuarea verificărilor, autoritățile au dispus măsura de relocare sau transfer a celor doi beneficiari, către Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Covasna, respectiv Sector 6 București întrucât aceștia au nevoie de contenționare permanentă la recomandarea medicilor psihiatri.
INSTITUȚIA PREFECTULUI JUDEȚUL IALOMIȚA
Luni, 11 septembrie 2023, polițiștii Secției nr. 5 Jilavele au fost sesizați prin sistemul 112, de către o persoană, inspector în cadrul Consiliului de Monitorizare, Implementare a Convenției ONU privind drepturile persoanelor cu dizabilități, cu privire la faptul că la controlul efectuat în cadrul Asociației „Dales“, Centrul Dridu, a identificat două persoane cu dizabilități care se aflau în contenționare (legate la mâini pentru prevenirea automutilării).
Reclamantul a solicitat verificări asupra legalității măsurii de contenționare.
În acest moment o echipă de control formată din reprezentanți ai Agenției Județene pentru Plăți și Inspecție Socială Ialomița și ai Inspectoratului de Poliție Județean Ialomița desfășoară o anchetă la sediul Asociației „Dales“ Centrul Dridu pentru verificarea aspectelor sesizate.
Ca urmare a verificărilor inițiale, s-a stabilit faptul că pentru ambele persoane există recomandare medicală pentru contenționare, ambele persoane fiind diagnosticate cu grad sever de întârziere mintală sau retard sever cu tendință de autoagresare.