Punctul de acostare de pe malul stâng al brațului Borcea, de la Stelnica, aproape de finalizare, dar cu suplimentarea fondurilor
Anul trecut, comuna Stelnica se asocia cu UAT Județul Ialomița în vederea realizării în comun a unui punct de acostare a ambarcațiunilor pe malul stâng al brațului Borcea, pe teritoriul localității Stelnica, ca o primă etapă de dezvoltare a unui port turistic în viitor.
Valoarea estimată a obiectivului de investiții era de 1.322.700 lei, din care contribuția județului Ialomița a fost de 1.200.000 lei, iar a UAT Stelnica de 122.700 lei.
Pentru punerea în funcțiune a acestuia în condiții de siguranță și funcționalitate pentru utilizatori, primarul comunei Stelnica, Brateș Costel, susține că ar mai fi nevoie de fonduri pentru amenajarea zonei de acostare, astfel că apelează din nou la Consiliul Județean pentru a primi în jur de 467.000 lei.
În ședința Consiliului Județean Ialomița de la finele acestei luni se va modifica articolul 2 din hotărârea privind asocierea, majorându-se, astfel, valoarea totală estimatăa investiției la 1.804.700 lei cu TVA, din care UAT Județul Ialomița contribuie, în final, cu 1.667.000 lei, iar contribuția UAT Stelnica va fi de 137.700 lei.