AJFP Ialomița: 5,28 milioane de lei – sume stabilite suplimentar, în urma inspecțiilor și a verificărilor efectuate în luna mai 2023
Inspectorii cu atribuțiuni de control din cadrul A.J.F.P. Ialomița au efectuat, în luna mai 2023, controale la contribuabili persoane fizice și juridice , înregistrând următoarele rezultate:
- – 29 inspecții fiscale efectuate (finalizate) – din care: 18 la contribuabili persoane juridice și 11 la contribuabili persoane fizice;
- – 6 controale (controale inopinate) la contribuabili persoane juridice;
- – 22 verificări documentare efectuate din care: 6 la contribuabili persoane juridice și 16 la contribuabili persoane fizice;
- – 5,28 milioane lei obligații suplimentare stabilite în urma inspecțiilor fiscale – din care: 5,27 milioane lei la contribuabili persoane juridice și 11,79 mii lei la contribuabili persoane fizice.
- – 99,72 mii lei obligații suplimentare stabilite în urma verificărilor documentare din care: 24,97 mii lei la contribuabili persoane juridice și 74,75 mii lei la contribuabili persoane fizice
Din punct de vedere al ponderii impozitelor în totalul obligațiilor suplimentare stabilite, sumele din TVA dețin o pondere de 70,3%, impozitul pe profit deține o pondere de 28,72%, iar alte impozite și taxe dețin o pondere de 0,98%(impozit dividende,impozit venit din alte surse, impozit venit microintreprindere).
Principalele acțiuni în care au fost implicate structurile de inspecție fiscală în luna mai 2023:
- – controale inopinate pentru creșterea gradului de conformare voluntară la declarare și plată a obligațiilor fiscale de către contribuabili;
- – inspecții fiscale din proprie inițiativă efectuate la contribuabili persoane juridice și persoane fizice, care prezintă risc fiscal ridicat; pentru verificarea legalității și conformității declarațiilor fiscale, a corectitudinii și exactității îndeplinirii obligațiilor de către contribuabili;
- – verificarea sau stabilirea, după caz, a bazelor de impozitare și a situațiilor de fapt aferente;
- – inspecții fiscale efectuate în vederea soluționării în termen a deconturilor de TVA cu opțiune de rambursare primite pentru control anticipat .
- – verificări documentare efectuate la contribuabili persoane juridice și persoane fizice pentru stabilirea corecta a situației fiscale a contribuabilului conform OPANAF nr.3632/2020.