ANUNȚ DE PARTICIPARE pentru Finanţarea nerambursabilă de la bugetul propriu al Județului Ialomița pentru activităţi sportive
Anunț de participare pentru Finanţarea nerambursabilă de la bugetul propriu al Județului Ialomița, pentru activităţi sportive din cadrul programului sportiv de utilitate publică ”Promovarea sportului de performanță”, pentru anul 2023/ sezonul competițional sportiv 2023-2024.
Județul Ialomița prin Consiliul Județean Ialomița aduce la cunoștință publică intenția de atribuire de contracte de finanţare nerambursabilă de la bugetul propriu pentru activităţi sportive din cadrul programului sportiv de utilitate publică ”Promovarea sportului de performanță”, prevăzut de Ordinul MTS nr. 664/2018, în anul 2023/sezonul competițional sportiv 2023-2024.
Acesta reprezintă un program public de promovare a practicării și dezvoltării sportului de performanță. Programul sportiv este un complex de acțiuni care are ca scop comun îndeplinirea unor obiective de performanță cu caracter sportiv pentru un sezon competițional, pentru o cornpetiție organizată pe o perioadă stabilită printr-un regulament, înscris în calendarul Asociației Județene pe Ramură de Sport sau pe ramură de sport și/sau în calendarul Federației Române pe Ramură de Sport. Categoriile de acțiuni care constituie activitatea sportivă din cadrul unui program sportiv sunt: acțiunile de pregătire sportivă, competițiile sportive și alte acțiuni sportive, denumite împreună acțiuni sportive.
Pentru a putea participa la procedura privind atribuirea contractelor de finanțare pentru programe sportive, solicitanții trebuie să fie structuri sportive, înființate pe raza Județului Ialomița, constituite ca persoane juridice deținătoare ale certificatului de identitate sportivă, cărora le-a fost atribuit număr de înregistrare în Registrul sportiv, sau alte entitati stabilite prin legislatia în vigoare, care participă la acțiuni (etape) sportive organizate în cadrul unui sezon competițional intern, indiferent de ramura sportivă și care depun o propunere de proiect cu relevanţă pentru judeţul Ialomiţa. Finanțarea de la bugetul județean nu se acordă pentru structuri sportive care obțin venituri mai mari de 20% din bugetul propriu, din vânzarea de bilete/abonamente la evenimente sportive, de materiale promoționale sau alte asemenea.
Sumele totale pentru finanțarea din fonduri publice alocate din bugetul județului Ialomița a cererilor depuse în cadrul programului sportiv de utilitate publică „Promovarea sportului de performanță” sunt, după cum urmează:
- pentru anul 2023, suma de 3 750 000 lei;
- pentru anul 2024, suma de 3 750 000 lei.
Acţiunile eligibile trebuie să se deruleze conform specificaţiilor din Ghidul Solicitantului privind finanțarea din fonduri publice alocate din bugetul județului Ialomița, a cererilor de finanțare depuse în cadrul programului sportiv de utilitate publică „Promovarea sportului de performanță”, pentru anul 2023/sezonul competițional sportiv 2023-2024, aprobat prin Hotărârea Consiliului Județean Ialomița nr. 43 din 28.02.2023 şi din Contractul de finanţare nerambursabilă încheiat între autoritatea finanţatoare şi beneficiari. Categoriile de cheltuieli eligibile sunt prevăzute la art. 28 alin.(2) din Ghid.
Finanțarea se acordă pentru acoperirea parțială a unui program/proiect sportiv în baza unui contract de finanţare încheiat între părți. Finanţările trebuie însoţite de o contribuţie a beneficiarului de minimum 10 % din valoarea totală a finanţării alocate.
Termenul limită de depunere a proiectelor sportive pentru care se solicită finanțare nerambursabilă de la bugetul județului Ialomița este 19.05.2023 ora 12.00, la registratura autorității finanțatoare.
- Solicitarea finanțării nerambursabile: documentația de solicitare a finanțǎrii nerambursabile, constȃnd ȋn Ghidul Solicitantului și Cererea de finanțare poate fi descărcată de pe site-ul: http://cjialomita.ro.
Finanţarea se va face pe bază de contract de finanțare încheiat între Județul Ialomița şi solicitantul selectat. Finanțarea aprobată poate fi aceeași sau mai mică decât cea solicitată de către beneficiar, în urma evaluării. Contractele se atribuie în ordinea descrescătoare a punctajelor obținute de solicitanți, în limita bugetului disponibil.